Ne-am despartit, plecand fiecare pe alt drum, urmandu-ne Calea Lactee a propriei galaxi.
Eu am ramas, tu ai plecat, sau poate a fost invers, cert este ca, la plecare, am uitat sa inchidem usile, spre trecut.
Anii s-au succedat unul dupa altul, copii au devenit adulti, maturizandu-se, cunoscand sensul cuvantului bine si rau, au invatat sa discearna, au invatat ce inseamna cu adevarat in viata, invatand sa caute sensul pierdut al cuvintelor.
Uneori, mai privim cu nostalgie catre trecut, un terecut uitat, tanjind si scriind pe trupurile noastre iubire.
Am jurat in fata Domnului, ca vom fi unu, un trup, un gand si o fiinta.
Gandul imi zboara catre prima mea mare iubire, sau prima mea mare nevoie de iubire.
L-am iubit cum stiam eu sa iubesc, la cei 20 de ani ai mei.
Mai tarziu insa am invatat , ca ceea ce simteam eu, nu era iubire, ci se cheama dependenta.
Cand pentru prima data, cineva mult mai intelept decat mine, mi-a spus acest lucru, m-am suparat amarnic, trezind in mine stari inca neexplorate.
Cum poate sa afirme asa ceva? Cum poate sa spuna ca ceea ce simt , nu e ceea ce simt!
Ani au tecut, unul dupa altul, confirmandu-mi-se, adevarul spuselor interlocutorului meu.
Intradevar intram in relatii de iubire, fara insa sa ne dam seama pentru cine am intrat:pentru noi sau de dragul de a avea o relatie,intram fara insa sa ne gandim nici macar un minut daca ie iubire sau dependenta( uneori cadrul aparent al unei relatii, iluzia unui cuplu, ne da siguranta, ne simtim aparati , protejati), fara sa stim daca iubim sau pe cine iubim.
De foarte multe ori aceasta reprezinta o tema de viata, pe care o taim si o rememoram, fara a fi insa constienti de ea.
