Adaptarea

Ce putem spune despre adaptare? Adaptarea, parerea mea este, o ambiguitate. Adaptarea este o norma, conform careia trebuie sa te comporti in conformitate cu exigentele sociale, adaptandu-te vietii colective. De acest criteriu se leaga o sumedenie de probleme.
Dar mai intai sa intelegem sau mai bine spus sa dam o definitie a acestui fenomen. Ce inseamna sa fi adaptat, adaptat inseamna sa te integrezi cat mai bine , sa raspunzi cerintelor mediului social din care faci parte, sa respecti anumite norme si reguli, sa renunti pur si simplu la individualitatea ta, la ceea ce vrei tu. Sa renuti la a nu te mai asculta, a nu mai asculta vocea ta interioara si sa actionezi in conformitate cu anumite norme si reguli.
Uneori facem asta pentru a face pe plac celor din jur, alteori pt a fi aceeptai, pentru a fi integrati sui nu marginalizati sau ironizati, intr-un cuvand a nu fi respinsi, caci ce e diferit, din instinct respingem
Traim intr-o imensa jungla, numai ca suntem mai rai ca si animalele, ne adaptam sfasiindu-i pe cei din jur, pentru ca incearca.
Vornba Romanului, care s-a nascut poet "Sa moara si capra vecinului"
Mai intai este vorba de cineva , care isi regleaza intreaga viata pentru a fi in conformitate cu exigentele sociale (mai ales de a nu fi remarcata ca incalca normele sociale). Aceasta persoana ar renunta la orice manifestare de originalitate, de creativitate, de singularitate, modelandu-si comportamentul in functie de valorile grupului social din care face parte.
Vobeam ieri despre frica oamenior cand vad un echipaj al politiei, indiferent daca au sau nu legatura cu ei, este o frica instinctiva, de a nu fi luati in vizor, iar de se intampla sa fie opriti si cercetai, se pierd cu totul, nu mai pot sa indruge nici macar doua vorbe, stau cuminti si asteapta sanctiunea, fara sa ceara explicatii , asteapta in tacere.
Suntem un oras mic, dintr-o tara in care amar de ani a domnit sabia lui Damolxes, deasupra capetelor noastre, am trait cu frica zilei de maine, cu frica ca ceva rau s-ar putea sa ni se intample, noua sau familiilor noastre, daca vom incerca sa vorbim, daca vom avea pareri, daca vom scoate capul din multime, daca ne vom afirma, daca vom spune lucrurilor pe nume, daca ne vom da voie sa fim noi.
Ne revoltam si urlam ca niste caini la luna, ne batosim , ca facem si dregem, dar din pacate asta se intampla numai intre cei patru pereti ai casei noastre si chiar si asa o facem in soapta.
Din pacate ne complacem, ne balacarim intr-o mocirla care devine tot mai mare, iar noi ne afundam tot mai tare in ea.
Iar acest mod de a fi se numeste adaptare.

POVESTE DE CRACIUN

A fost odata…… o noapte, o noapte magica, cand jocul fulgilor de nea ne spun povesti.

A fost odata o fereastra, iar cu nasul lipit de ea sta un copil. Un baietel…numele sau era Mihai.

Mihai nu era un baietel ca oricare…ma veti intreba oare de ce?. Mihai nu avusese pana atunci un brad de Craciun. Si cum sta el asa privind la jocul fulgilor de nea, dintr-o data…in ninsoarea de afara Mihai a vazut o lumina rosie. Mirat se intreba “oare ce-i?”.

Cu ochii mirati privea spre cer cand deodata un mos ii facea cu mana. Era spiritul Craciunului…

De atunci noptile devenira un cosmar. Spiritul il bantuia in fiecare seara. Ca sa se apere a inceput sa ia cursuri de kinck-boxing.

Dar intr-o zi Mihai se plimba prin ninsoare…A vazut un caine. Cainele era singur ca si el. L-a urmarit pe stradutele intortochiate ale orasului, pe langa brazii ce gemeau din cauza greutatii podoabelor si pana la urma a ajuns in …fata unei case ce avea un felinar rosu. Cainele a scos 10 euro din portofelul pe care il tinea strans intre falci si a intrat. Baietelul nu avea bani la el, asa ca, a inceput sa se roage la Domnul Iisus Hristos si atunci….a aparut un mos gras cu cusma pe o ureche, rupt de beat ca un popa de tara. Acesta era spiritul Craciunului din prezent. Se opri in fata casei cu felinar rosu si ciufulind chica de par negru a baiatului si printre sughituri il intreba pe Mihai:…Ce ai vrea sa-ti aduca Mosul anul asta baiete?Mirat Mihai privi la aratarera aceea ciudata, ganduri dintre cele mai felurite si ciudate treceau prin mintea copilului. Cu ochii bulbucati se uita la Mos si nu stia ce sa faca, nu stia cine era. S-a apropiat de mos si cand a ajuns langa el acesta a disparut…Mosul nu a existat…era doar o iluzie optica.Baiatul s-a intristat deoarece de mult timp voia sa-l roage ceva pe Mos. Dar de fiecare data and il vedea acesta disparea. Copilul isi dorea foarte mult parintii inapoi.

Dintr-o data …..spufff…aparu un alt Mos Craciun. De fapt nu era chiar mos…ci mai degraba un cyborg din viitor. Purta ochelari 3D si o şuba ca a bunicului lui Mihai si canta in spaniola o colinda din China. Ticaia ca un ceas si ii spuse lui Mihai:

• bip cip tip. Bip bip cip rip. Si atunci Mihai cu ochii bulbucati striga plin de teama …

Dintr-o data realiza ca striga in zadar, caci nimeni nu-I auzea vocea ragusita iar un sentiment de déjà vu il inspaimanta si mai tare. Mihai se intreba de unde vine acest sentiment. Si atunci deschise ochii si se trezi. Isi dadu seama ca tot ce se intamplase fusese doar un vis. Totul, cainele vorbitpr, mosul beat, robotul din viitor…toate erau doar un vis, un vis pe care il avea in fiecare an inainte Craciun. Un vis care il bantuia.

E Craciunul iar pe strazi oamenii sunt multi ca renii. Dupa ce se trezi Mihai se urca intr-o sanie trasa de doi harciogi si pleca spre Mall sa faca shopping compulsiv. Magazinul lui preferat era Carturesti cu toate ca nici nu stia sa scrie nici sa citeasca si nic9 nu credea ca l-ar ajuta cu ceva.

Da… intradevar…asta era cruda realitate. Dar el nu voia aceasta realitate cu mosi grasi si betivi, caini care poarta in dinti bancnote de euro, el voia sa-si traiasca visul. Nu voia sa traiasca intr-o realitate paralela, nu voia nici viitorul fantastic, nici trecutul cu felinare rosii. Mihai inchise ochii si se gandi atunci la parintii sai care erau atat de saraci dar care il iubeau nespus de mult. Isi aduse aminte de ochii mamei care ii zambeau in fieacre dimineata veghindu-l intreaga zi, se gandi la mainile pline de bataturi ale tatalui sau ( care din zori si pana in seara muncea la confectionarea pantofilor).

Craciunul inseamna dragoste, inseamna armonie, inseamna iertare. Inchise ochii si isi dori sa fie acasa. Se ruga, cand se simti luat de un brat puternic, nu-i mai era frig, adormise…Somnul era atat de profund incat simtea mirosul de brad proaspat, mirosul de mancare inmiresmat si glasurile copiilor ce cantau colinde. L-a vazut chiar si pe Mos Craciun, cel cu barba alba si stralucitoare ca neaua care punea cadouri sub brad. Bradul era decorat frumos cu globuri aurii si rosii iar steau din varful bradului sclipea convingator.Ingerii care il supravegheau pe copilas cantau si se bucurau in jurul lui, alaturi de magii si pastorii care se inchinau si-I ofetreau daruri.

In admiratie si cantec pruncul se trezi. Dar nu era o simpla desteptare dintr-un somn. El se trezi intr-o alta lume. Lumea umana. Dumnezeirea, cerul, totul era departe. Acum era un OM intre oameni. Era lumina in intuneric, dragostea intr-o lume a urii, bucuria in mijlocul tristetii.

Trist, ingandurat se urca in Logan si isi puse centura strans ( e Craciun…banii se cheltuie pe cadouri..nu amenzi sau mite) si porni la drum. Se gandi ca ar vrea sa faca ceva deosebit anul acesta, sa scape de cosmarul annual si sa gaseasca realul din mijlocul Craciunului. Pleca in Laponia……Avionul cu care zbura in Laponia a fost deturnat de trei fete care voiau sa ajunga intr-un loc cu mult soare. Ca atare Mihai a aterizat in Gran Canaria, unde a vazut pentru prima oara cum arata un ocean si s-a balacit in valurile uriase. Apoi a desenat pe nisipul ud un bradut de Craciun pe care insa valurile l-au sters lasand loc pentru un alt bradut. Si tot asa…pana a secat apa. A doua zi cand a deschis magazinul omul a gasit o movila de zapada chiar in fata usii. Lua o lopata sa o curete dar descoperi cu groaza ca sub zapada zacea trupul neinsufletit al unui baietel… Mihai…care aluneca spre o lume mai buna visand la brazi impodobiti si alte minunatii pe care nu le-a facut niciodata in viata lui.

27 decembrie, ziua in care il sarbatorim pe Sfantul Stefan, ziua in care o minune avea sa se intample pentru Mihai, micutul de doar 7 ani, care visase la bradul de Craciun. Visele pot fi uneori ingrozitoare, dar ideea este ca trebuie sa crezi in realizarea acestora. Mihai trecuse cu bine peste acele obstacole, peste acele imagini de cosmar si ajunsese intr-un punct in care totul parea ca se sfarsise. Dar totul era doar o ilusie. Sfantul Stefan cel mai iubit apostol ii pregatise o surpriza. Deci am ajuns in punctul in care baietelul a fost gasit inghetat sub un morman de zapada, copilul dormea visand la lucruri nemaivazute si nemaiauzite, visa la bradul de Craciun, visa la Mosul cel bun, visa la parintii care atat de mult il iubeau, care munceau de dimineata pana seara, ca sa-I ofere un trai mai bun. Si cum visa el la toate aceste lucruri, ceva ca;d ii atinse fata. Incerca sa se miste dar nu reusi, din nou, o lacrima fierbinte, de data aceasta ii atinse inima. Mihai deschise ochii, nu mai stia daca e treaz sau viseaza. La inceput imaginea era neclara, in ceata. Incetul cu incetul totul incepea sa capete contur clar. Era cald si bine, nu mai era in zapada, ci intr-un pat moale si calduros, iar langa dansul era mama. Mama din ai carei ochi picurau acele boabe fierbinti pe care noi le numim lacrimi. Iar mai incolo trona in toata splendoarea un minunat brad de Craciun. Mirosul de cozonac proaspat se amesteca cu cel de cetina. Sunetul molcom al colindelor, ce vesteau nasterea Mantuitorului, rasuna in departare.

Mihai stia acum ca oricat de greu ar fi merita sa visezi, oricat ti s-ar parea de negru cosmarul sau oricat de infricosator, la final soarele rasare, reflectandu-se in mii de curcubee, in turturii ce atarna la stresini.

Sfarsit

Amintiri de Draciun

Amintiri de Craciun, anii trec unul dupa altul dar amintirea sarbatorilor de Craciun petrecutre la bunici ma invadeaza inca.
Ani au trecut si Craciunul nu mai are acelasi gust, aceeasi savoare , bradul nu mai este acelasi, cozonacul, oamenii nu mai sunt aceias si.. nici eu nu mai sunt aceiasi.
Am vorbit zilele trecute despre Craciun si in timp ce vorbeam despre aceasta minunata sarbatoare, ma gandeam cat de diferit percepem Craciunul.
Craciunul din inima ta! Pentru fiecare om Craciunul este altel, pentru tineri si adolesceti inseamna distractie, pentru cei trecuti bine de 30 de ani inseamna familie, iar pentru copiii inseamna cadouri.
Inainte cand eram mica, cand mergeam la bunici Craciunul era un adevara ritual, Bunicul meu, impodobea bradul, dar mai intai lipea hartie glase albastra, care imita cerul instelat, apoi erau decupae stelute multicolore, deasupra acestui aranjament era icoana Mamei lui Dumnezeu, parca le vad si acum , totul este viu in mintea mea, in inima mea. Apoi urma impodobirea bradului, globuri vechi de ani de zile erau asezate rand pe rand, in ordinea marimilor, a preferintelor, a amintirilor, erau acolo amintiri de generaii, unele mai vechi altele mai noi.
Dupa 9 ani s-a adaugat un bradut mai mic, langa bradul meu, cel al verisoarei mele.
Noaptea se lasa pe nesimtite si asteptam cu infriguratre venirea mosului, pandeam momentul sa-l vedem si era ca un facut mosul se furisa atat de bine si nu reuseam sa-l vedem.
Anul 1992, a adus ger si lacrimi, cel care intretinuse amar de ani aceasta minune a Craciunului nu mai era, incepeam sa ne destramam.
Anii au trecut rand pe rand, iar Craciunul nu a mai fost la fel, timpurile s-au schimbat la fel si oamenii si tot asa m-am schimbat si eu.
In fiecare an de Craciun plang, dar plansul nu mi-l stie nimeni, imi este dor de Bunici, imi este dor de Craciun!

Gura lumi

Reusim sa omoram in noi si ultima farama de originalitate. Reusim sa omoram in noi visele, sperantele.
Scriu cu amaraciune in zorii unei noi dimineti, cand singura companie imi este o ceasca de cafea inca aburinda, este proaspata si fierbinte, dar in curand va fi rece si searbada, asa ca trebuie sa ma grabesc sa o beau si sa-i savurez aroma.
Cafeaua de dimineata este un moment numai al meu, cand pot sa rememorez, tot ce a fost .
Ma doare tot ce se intampla, ma doare judecata celor din jur, poate daca ar trebui sa spun un cuvant care sa ma caracterizeze in aceasta zi este Suferinta. Intr-un colt indepartat al fiintei mele sufar cumplit, dar nu o pot lasa sa iasa sa se reverse, sa curga. Doar scrisul ma mai alina.
Foaia alba de hartie mi-a fost singurul aliat, singura care nu m-a judecat. Uneori ma mai refugiez intre aceste coli albe, povestind, alinandu-ma singura.
Gura lumi, de fapt desespre asta doream sa scriu, si nu e doar gura lumii din infinitul cotidian, e gura celor care ii iubesti si care teoretic ar trebuii sa te accepte asa cum esti.
Nu am reusit niciodata, si sper ca nu o voi face sa ma incadrez in niste tipare, nu m-am regasit inca in nomenclatorul tiparelor.
"Cum de ai putut sa spui asta sau sa faci asta!", ma intreaba adesea persoana pe care o iubesc, simteam in vocea ei reprosul, simteam ca nu mai sunt demna de ea
Un raspuns imi bantuia prin minte "cun de am reusit?am reusit pt ca sunt altfel, pt ca sunt diferita de tine, am reusit pt ca m-am ascultat, mi-am ascultat voce interioara!"
Oricat m-as stradui stiu ca nu voi fi inteleasa si asccultata ci judecata, ma doare dar nu imi mai pasa. Gresesc, imi pasa si imi pasa foarte mult. Dar se pare ca e un virus, ati pasa, a te implica, a dori, a actiona. E grav! Si cu toate acestea tot de fraier esti luat.
Ma gabndeam la evenimentele din decembrie 89, cand tinerii au actionat, cand le-a pasat, cand au visat. Au fost manati de un ideal. Oare ce s-a intamplat cu acest vis al lor. Suntem liberi oare cu adevarat? Neam dorit aceasta libertate , libertate de a gandi, de a ne exprima liberi. Au ramas eroi, Eroii revolutiei, au murit, au murit cu gustul libertatii pe buze, libertatea de a visa.
Dar sa revin.
Din pacate aceasa gura a lumi te doboara si tot ea te reabiliteaza, nu baga in seama ce spune lumea, mi-ar spune cei mai intelepti;lasa-i sa vorbeasca mi-ar spune si cei trecuti prin asta; baga de seama ce spune lumea, ar mai zice si cei care doresc sa critice si nu indraznesc sa actioneze.
Mi-am urmat drumul, cu toate ca am dat o batalie pe viata si pe moarte cu balaurul cu sapte capete ce doarme in mine, am incercat sa omor gura lumi, lumea cea din interiorul meu. Dar se pare ca mai exista un germene, care incepe sa ..sa ce?, nici eu nu stiu
Am varsat lacrimi amare pt ca am indraznit sa visez, ca am indraznit sa sper, ca am indraznit sa cred ca visele pot deveni realitate
E usor sa judeci, cand nimic nu ai a spune si vorbsti doar de dragul discutiilor
Si ca sa inchei intr-o nota optimista, caracteristica mie, astept sa se trezeasca lumea pentru a putea pune aspiratorul.
O zi minunata si nu lasati aspiratorul sa va omoare visele!

Proiecte

zilele trec una dupa alta, acesta este mersul fires al lucrurilor, noi ocazii si noi oportunitati se arata la orizont, un proiect pe care il aveam demult in minte a inceput sa se contureze.
Am inceput sa imi scriu cea de-a treia carte despre cum poate iubi o femeie, poarte nimeni nu si-a pus o astfel de intrebare. Eu insa o fac zi de zi, ceas de cias de ceas. Ma intreb de unde are atatea resurse , unde le gaseste, pt a iubii si pt a oferi dragoste.
Femeia este cea mai minunata creiatie a lui Dumnezeu, nu spun acest lucru pt ca sunt femeie.
Femeia este sarea si piperul pamantului, femeia poate face tot ce isi propune, numai de un lucru nu este ea capabila, sa isi cunoasca valoarea.
De ce am inceput sa vorbesc despre femei, pentru ca cea de-a treia carte am sa o dedic femei, in general.
Imi doresc sa fie o carte mai altfel decat tot ce am citit pana acum, o carte inedita, captivanta, inciatanta.
Am cunoscut multe femei minunate in viata mea, femei care si-au lasat amprenta personalitatii lor, asupra evolutiei mele.
Poate cei care veti citii acesta postare ma veti considera feminista, poate si putin misogina, nu sunt, cu toate dovezile duc spre asta. Dar asta simt ca trebuie sa fac si o voi face, cu riscul de a fi judecata, blamata, condamnata.
E usor sa judeci, cand habar nu ai despre ce este vorba. Eu va dau acesta libertate de a o face.
In fine ce va fi va fi, eu trebuie sa scriu si sa impartasesc
Imi spunea o data un prieten ca barbatii se feresc de femeile puternice si mai ales daca au si o atitudine nonsalanta.
Dar oare ce vor barbatii? O gasculita mica si prostuta, care sa le arate ca ei sunt gansacii cei mari si tari?
Oare cum trebuie sa fie o femeie, ca sa fire apreciata?
Oare cum trebuie sa fie o femeie ca sa fie dorita?
Oare cum trebuie sa fie o femeie ca sa fie iubita?
Oare de ce barbatii trebuie sa fie cei care aleg?

Oare ce inseamna iubirea? Grea intrebare sau mai exact nu putem sa ne exprimama in cuvinte si mai presus de toate nu ne-o putem imagina aceasata iubire. Pur si simplu nu incercam sa ne gandim. Este o impotenta psihologica. Ne autosabotam singuri, punandu-ne, baraje si limite, ridicand ziduri de aparare in jurul nostru, autosugestionandu-ne ca daca nu e asa si pe dicolo, ca daca nu corespunde nu stiu carui tipar, nu vom putea iubii.

Iubirea nu alege, ea exista pur si simplu, face parte din noi, din mine din tine, tot ce tebuie sa facem este sa ii dam drumul sa zboare. Numai ca noua barbati , femei...ne este frica de esec, ne etse teama ca vom fi respinsi, ne este teama ca vom fi judecati, ne este frica pur si simplu, o frica inexplicabila de necunoscut. Si tocmai acest necunoscut ne atrage.

Imi amintesc, cat de teama mi-a fost, cand pentru pentru prima data am ajuns la adapostu indoielnic al asternutului din patul primului barbat din viata mea, mi-a fost teama sa nu fiu respisa adoua zi, apoi daca as fi fost respinsa, mi-a fost teama sa nu fiu judecata si iubirea mea sa fie luuata drept altceva, apoi mi-a fost teama de judecata celor din jur. Si toate astea existau in mintea mea!

Si totusi am riscat, riscul mi s-a parut atat de atractiv, era ceva cu totul nou pentru mine, atunci am avut prima izbucnire de libertate,.

Dupa ani si ani mi-am dat raspunsul. Nu iubirea, nu atasamentu sau potrivirea a doua trupuri, ci nevoia de cunoastere, de a descoperii, de a simtii, de a lua contact, de a ne contopi.

Si totusi nu descoperirea celuilat se produce, ci descoperirea noastra, descoperirea celor mai profunde substraturi ale fiintei tale. Atuci dai frau liber impulsurilor, dai voie sa arda focul ce zace mocnit in tine. Atunci nu iti mai este frica.

Suntem indoctrinati, ca nu este voie, ca nu este voie decat dupa ce...dupa ce vom fi siguri ca nu vom fi dezamagiti. Aceste doctrine socio-cultureo-morale ne limiteaza, ne amenita cu focul iadului, punand frau dezvoltarii noastre ca oameni, ca indivizi

Iar cand scapam din lantul care ne-a tinut amar de ani, intre aceste limite, devenim mult prea liberi, dar nu intelege aceasta libertate, nu cunoastem termenul , pur si simplu ne este teama de ea si fiecare o intelege in felul sau propriu si caracteristic si incep sa experimenteze libertatea esecului

Cum poate iubi o femeie? Se doreste a fi o carte care sa ofere o serie de raspunsuri la intrebari nerostite, nerostite pt ca inca nu am invatat aceasta arta, nu am invatat sa ne cunoastem, nu ne cunoastem din rusinea de a nu fi judecati.

Codrul

Mi-as fi dorit sa zburam impreuna/ sub un clar de lumna/sa stam la izvoru, care susurand si tot indemnand/Sa vina la adapat ciute aramii si cerbii mii/Sa se adape incet din clarul izvor/unde am plans cu dor/Pe o floare sangerie/Ce mi-ai dat-o mie/Ca sa imi fi iubit/Intr-o luna mai/Iar Crai nou rasare, ca un mandru soare/Luna ne zambea/Soarele sedea, nitel mai incolo/Si tot ne privea/sa ne asatamparam dorul/Ca ne-am tot iubit/Pana s-au sfarsit si s-au nimicit/Luna si luceferi,/ Cerul si pamant/ Cu un duiosul cant/Il susura izvorul/Cand in crang cu dorul/ stau si-mi amintesc/Ciute aramii si flori pe campii./ Cerbii incoronati de strabuni lasati.

dedic aceasta poezie unei persoane foarte importante din viata mea prietenei mele Oana

Oare ce e iubirea?

Cine mai stie ce inseamna iubirea? A cunoaste a iubi! Caricatura jalnica a unor timpuri demult apuse.
Am iubit o data, doar o data Si intr-o dimineata m-am trezit cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul sfasaiat de doruri
Ai plecat! Si atunci mi s-a facut frica, frica de timp, frica de mine, frica de singuratate.
Priveam nesfarsite rasarituri si apusuri rosiatice, iar inima mea se golea, se golea incetul cu incetul. Se golea de mine , de tine.
Am incercat sa te iubesc in vis printre lacrimi si soapte.
Am incercat sa te strang in brate, dar bratele imi atarnau vlaguite pe langa trup
Am incercat sa zambesc, poate ziua mi-ar fi devenit mai senina
Dar cerul era inorat si soarele disparuse! Oare unde disparuse?
Disparuse departe...departe, atatde departe incat am fost nevoita sa chem forta naturii si sa o rog, sa o implor, sa ma lase sa gasesc sorele.
Dar natura a fost cruda si neanduratoare.
Soaele a disparut departe..departe, poate acolo unde se aflau si pescarurii albastrii

Iubiţi şi câinii vagabonzi !