Dar nu, luna nu dormea, ea veghea si frumuseţea ei nefirească ajuta la naşterea viselelor.
Mici vinătoare sangerii se puteau distinge pe chipul ei.
Femeia inchise ochii, luna părea ca îşi schimba culoarea si parcă si forma, acum era roşie, incandescentă, stralucind plină de dorintă.
Luna se transforma.
Întinse mana si voii sa atingă luna, însă luna rămînea departe tăcută si goală, asemenea trupului de fecioară înainte marele bum, ce o va transforma în femeie.
Ochii femeiei s-au deschis, acum era întuneric. întunericul cuprinsese pămîntul si cerul.
Luna fusese marcată pentru încă o noapte de marele monstru ce domnea sub pămînt.
O data demult, cînd era mica bunica îi spusese o poveste, cum ca din timp în timp, monstrul ce domneşte sub pămînt, monstrul cu cap de lup, cel trimis de marele Zamolxis, se înfrupta din sufletele ce au plecat pentru odihnă veşnică pe luna. Si in acele nopti, cand monstrul se infrupta din trupul Lunii, luînd cu el sufletele , transformîndu-le în suflete ratacitoare, Selena moare, aruncîndu-se în apele involburate ale lui Oceanus.
La început poporul fecioarelor ce vieţuiau pe luna, s-a împotrivit.
Luna avea mai multe fecioare, toate albe , balaie si neasemuit de frumoase, unele erau ficele ei, altele erau copile luate de suflet.
Bătrînii locului, sopteau ca în nopţile vechi, luna lua forma umană si se transforma în fecioară, umblînd cu picioarele sale de argint printre ierburile din pădurile de mesteceni.
Si tot bătrînii povesteau ca între-o noapte, Dorin, un băiatul de ai cărui ochi negri se îndrăgostise Selena, o momi sa coboare pe pămînt în chip de om, daruindu-i inima si dragostea lui în schimbul unei clipe de amor.
Zeiţa se lasase adementă de vorbele mieroase ale tînărului si cobora pe pămînt, iar atunci pentru prima data cerul a murit, iar stelele moarte îşi închise ochii de lumina albă, ascunzandu-se în infinit.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu