Fereastra cu muscate

Casuta de pe colina

Si iata, acolo departe, departe la adapostul unui colţ de cer se vede umbra imenă a unei stanci.

Nu, tu munte, nu, tu câmpie, doar întinderea nesfarşită a cerului , spre care se înalţa ca un braţ de titan, stânca. Acest colos de pitră imprima nobleţe si demnitate locului . Am stat o clipă mută de uimire, caci nu mai vazusem in cei 28 de ani ai mei o frumusete mai sălbatică.

Am pornit din nou la drum, o fericire inexplicabilă ne invadase, un tremur o nerabdare nefireasca puse stăpânire atât pe mine cât şi pe fiica mea. Am mărit viteza dorind să ajungem mai repede acolo în acel loc mirific. Cu fiecare kilometru un vuietu , la inceput nedeslusit apoi din ce in ce mai puternic, mai asurzitor, răzbatea pană departe.Un strigat, o chemare, un singur glas a sute si mii de piepturi.

Era marea, marea cea mare şi albastră, marea cea cruda si neanduratoare, marea cea calmă şi drăgastoasă alintată de lumina blandă a soarelui, marea izvor de viaţă, dar şi pustiu al morţii.

Drumul şerpuia printre movile de pamant, caci nici dealuri si nici altfel nu puteau fi numite acele denivelari ale solului.Si dintr-o data drumul brusc se sfârsi.

În faţa noastră se înalţa punctul final al drumului nostru.

Ne-am oprit in poarta unei case .

Ajunsesem!

Casa era mică o casă de ţara, o casa bătrânească care ne readucea in memorie începuturile vieţi. Era o casă albă cu uşile şi ferestrele vopsite în verde, un verde viu, un verde crud. Acoperisul de tablă lucea vesel in lumina soarelui de martie Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a foat cerdacul alb impodobit cu şiruri de muşcate roşii , dând o notă aparte acelui colţ de rai.

Era un colţ de rai suspendat deasupra marii .

Era o casă de ţara mică şi modestă, curatată ca un pahar. Doua odăi erau tot spaţiul locuibil al casei, un mic paravan aflat intr-un colţ ascundea o vană, un lighian şi un ulcior, toate smaltuite cu flori mici si galbene, surorile soarelui, aici se pare era baia, venea bucătăria, care era impodobită cu stergare de in brodate cu motive naţionale, imbracau pereţii. În coltul din dreapta trona o soba mare, iar deasupra căminului, înbracată în argint sta icoana Mamei lui Dumnezeu. Chipul sau dulce şi suav era brăzdat de doua râuri de lacrimi. Cea din urma încapere era camera de dormit , un pat nu prea mare ocupa unul din pereti, în partea opusă se afla o laiţa care asemeni tuturor obiectelor din casă era acoperită cu o scoartă frumos ţesută în motive tradiţionale romanesti. Miros, lumină si un cântec dulce, o doina mută răzbătea din armonia aceea de culori , lumini şi umbre.

Undeva în spate se zărea o uşă, o uşă mică, simplă din lemn de brad, ce probabil dădea în curtea din spate, am apasat pe clanţă cu un uşor scârţâit uşa se dete de perete şi atunci am putut vedea că nu există curtea din spate, un gard micuţ tot din lemn, era linia de demarcaţie dintre spaţiul casei şi infinit. Priveam un şir nesfârşit de trepte ce ne duceau undeva in jos, probabil spre mare.

Trepte negre, trepte de pământ erau săpate direct in coasta de piatră..

Era ceva nou pentru noi , atat de arhaic era totul, atat de rudimentar şi atât de nou.

Nu am aşteptat nici o invitaţie, am lăsat bagajele deoparte şi am inceput sa coborm acel şir nesfarşit de trepte.

Emoţia ne copleşea, două ininimi bateau la unison , asemeni unor turturele ce vroiau să evadeze din colivia ce devenise mult prea strâmtă. Încet, încet ne-am potolit emoţiile, căci trebuia să fim atente pe unde călcam.

Coborâşul era anevoios căci treptele erau de pamant unele erau umede, iar picioarele noastre nu erau obişnuite cu un asemenea drum, din când în când trebuia să ne oprim, să mai facem o pauză, deoarece micuţa mea Ruxandra obosea repede, dar ce vorbesc de ea, căci şi eu om in toata puterea cuvantului eram vlăguită.

Si am coborât si am tot coborât, când dintr-o dată am fost asurzite e un urlet ingrozitor, ne-am oprit o clipa nedumerite neştiind ce se aude, era marea, care se frământa şi se zbătea în matca ei dând să iasă.

O faşie de pămant se întindea la baza scărilor, prundişul era nefiresc de alb, aproape alunecos, pietrele de diferite forme şi mărimi, luceau in lumina soarelui, de ziceai că sunt pudrate cu praf de lună..

Aerul sarat ne umplea piepturile şi ne gâdila nările, trezind in noi instincte de mult uitate.

Şi îmbatate de acest sentiment am pornit-o de-a lungul, plajei în cautarea de soici şi ciochilii de melci, vântul sufla cu mai multa putere aici jos in apropierea apei şi în curând ne-am simţit mâinile şi picioarele reci, aşa că am luat-o la fuga, inapoi spre şirul de trepte de pămant.

Am urcat mult mai repede decât atunci când am coborât, căci vântul schimbarii începea să muşte din ce in ce mai tare.

O dată ajunse sus, am intrat, cam clantanind din dinţi în casă, un miros de cald şi de pâine proaspată ne îmbata simţurile.

Înfometate ne-am lăsat ghidate de simturile noastre spre bucătarioară. Flăcarile jucause se alintau intr-un dans provocator şi incitant deasupra pâinii proaspat înfasate.

Am ramas fascinate de acea imagine luminoasă şi caldă iscate de acel moment de început de viaţă .

Ca o strafulgerare, mi-am amintit de bunica, care pe soba ei de tuci ne facea cele mai bune turte din lume. Am alungat acest gând din minte, era prea dureros, bunica nu mai era langă mine de mai bine de şapte ani, dar rănile rămaseră încă deschise

Psiholog Ilinca Ioana Rusu