Maica Marta

Maica Marta

În faţa cuptorului statea aplecată o femeie nici tânară, dar nici bătrână, aşa intre două vârste. Era mică de statura pe cap avea o broboadă albă, mijlocul fiindu-i incins cu un şort, alb şi el, în rest era toată inveşmântată în negru. Mânecile îi erau sumese până la coate, în mână avea un vătrai cu care aţâţa focul.

Înainte să putem scoate un cuvant, făptura cea mică se intoarse spre noi oferindu-ne cel mai frumos zâmbet. Şi nu m-am putut abţine să nu mă gândesc în acel moment la zâmbetul îngerilor.

Un chip mic,rumenit de soare, scăldat de ploi şi întarit de mult prea multe valuri, care trecuseră rând pe rând, lăsând fiecare câte un strop din experienţa lor milenară , era încadrat de acea broboada alba, nu mai vazusem un asemenea alb, lucea de alba ce era.

Doi ochi verzi, mai verzi decat adancul mării ne priveau din dăratul ochelarilor

Era frumoasa Maica Marta, în înăsprirea ei apostolească.

Era gazda noastra.

Durerea unei pierderi ce o suferisem cu ceva timp în urmă m-a făcut să mă hoatarăsc să vin aici în acest colţ uitat de lume, aici unde viaţa simplă a oamenilor se împleteşte cu harul divin al naturii.

Privind-o pe această femeie cu broboadă şi şort alb, cu mainicile sumese până la coate, cu straiul ei negru simplu, am simţit cum toată durerea , ura şi necazul sufletului meu pier , am simtit cum ceva începe să vibreze în mine, ceva ce murise atunci o data cu el.

Maica Marta era stareţa mănăstirii din apropiere, mănastire care purta hramul Bunei Vestiri, in curând avea să se prăznuiască hramul acestei minunate sărbatori, pe 25 martie şi atunci aveam sa-mi serbez si eu cea de-a 29 aniversare. Dar asta este o alta poveste, pe care în nopţile lungi ale unui decebrie îndepartat i le voi povesti Ruxandrei si cine stie câtor alţi copii şi nepoţi, dar mă opresc încep să merg cu gândul mult prea departe .Acum vreau să traiesc doar prezentul aşa cum o fi el. Dar să revenim la Maica Marta şi la mirosul de pâine proaspată.

De cat timp nu m-am mai bucurat de acest miros, oare de cand am refuzat sa-l mai simt, de 10 ani, de o suta de ani , cine poate şti? Dar iar ma pierd, în trecut de data aceasta.

OK. Unde ramasesem?

Timpul ma preseaza si nu imi pot urma firul gandului, pentru moment ma opresc in acest punc si tot ce va pot spune la despartire este sa aveti o zi minunata, chiar daca nimic inbucurator nu se prefigureaza la orizont, zambiti , chiar daca viata si conjunctutile actuala nu va ofera aceasta sansa si cine stie poate maine, o raza plina de speranta se va rasfange si asupra ferestrei dumneavoastra.

Va urma
Psiholog Ilinca Ioana Rusu