Timp

A fost odata ca niciodata

Femeia cu ochi verzi se intinse tacuta pe canapea, avea intr-o mana o carte, iar in cealalta mana o cana , din care se rasfrangeau tacut aburi de lape cald.

Oare de cand nu mai bause lapte, nu a mai putut sa mai puna gura pe late din acea noapte de sfarsit de noiembrie.

Cand era mica , obisnuia sa bea in fiecare seara cate o cana cu lapte cald.

Au trecut 20 de ani, de cand bunicul disparue, lunad pentru prima si ultima data avionul si intreptandu-se spre tara din care nu te mai poti intoarce niciodata. De ce? Pentru ca nu sunt avioane, pt ca biletul este numai dus, asa ii placea sa creada pe atunci, nu acceptase ideea mortii lui si asa credea si acum.

Au trecut 20 de ani, isi amintea cu nostalgie acele seri lungi de iarna cand stateau amandoi la masa din bucatarie, ca doi intelepti:ea si bunicul. Doi intelepti cu fruntile albite:unul cu parul albit de povara anilor, a greutatilor, a dorurilor, a regretelor, a bucuriilor, a asteptarilor, celalat, ceva mai mic de statura, grasun si parca ceva mai tanar, avea tamplele de un blond, ce batea in nuante de alb, in lumina artificiala a becului.

Cei doi stateau la sfat, gustand din mancarea zeilor lapte cu paine cu unt si miere de albine.

Painea era taiata in cubulete mici, egale,iar untul si mierea stateau cuminti in straturi egale, asteptand sa fie devorate de catre micul intelept.

Femeia cu ochi verzi inchise ochii ofand de placerea amintirii, iar o voce venta de undeva din negura timpului.

"A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti. Traia odata , demult intr-o tara frumoasa si foarte indepartata, un imparat. Si imparatul era un om tare bun si intelept."

"Cum arata imparatul? bunicule!", intreba micuta aratare blonda

"Imparatul, avea barba lunga si coroana de aur pe cap"

"Si ce mai avea imparatul?", intreba cu nerabdare fetita, cascand si gura in acelasi timp, astepatnad cubul de paine uns cu unt si miere.

"Imparatul mai avea o fiica, frumoasa, desteapta si foarte buna la suflet si semana cu tine!"indrepta bunicul un deget catre micuta cu zulufi de aur.

Un cub de paine si o gura de lapte si povestea continua, pana ce tot laptele si toata painea unsa cu unt si cu miere dispareau de pe masa de parca nu ar fi fost, iar la final, bunicul intreba:

"Undei panita?"

"Nu stiu !", raspundea uimita fetita, dar un zambet se schita sub mustacioara.

" Dar laptele?", intreba mirat bunicul, uitandu-se destul de dezorientat in cana.

"Cred ca a venit o pisica si l-a baut pe tot.", raspundea fetita, prefacandu-se necajita.

"Dar aici ce avem?" supuse bunicul, vadit usurat aratand spre botisorul mozolit al micutei.

"Am gasit pisica, am gasit pisica!", strigau cei doi, iar strigatul lor triumfator, semana intr-u catva cu strigatul razboinicilor , care se intorc de la vanatoare dupa ce au doborat bizonul.

Radeau amndoi si radeau si povesteau, pana cand Mos Ene se lasa usurel peste pleoapele micutei, atunci bunicul o lua in brate, ducand-o in camera ei si incepand o noua poveste, acum ii povestea despre Capitanul Nemo si submarinul Nautilus, despre minunile adancului, iar fetita visa intreaga noapte cum va creste si tot asa ca si vestitul capitan va cutreiera lumea in cautatare unor minuni nemaivazute si nemaiauzite..

Si uite asa leganata de cantecul dulce al valurilor, visand la printii cei viteji, care aduceau oamenilor Soarele si Luna, privind cu ochi mariti de uimire si de incantare la bunicul ei care ii descria o lume in care ii gasea pe Titanul Prometeu, pe Zeus, Pe Cronos cel trufas.

Ani treceau unul dupa altul si mica faptura crestea, caci bunicul avea grija sa-i dea sa manance in fiecare seara din mancarea zeilor: lapte cu paine cu unt si miere de albine.

Era o adevarata placere, un deliciu, un ritual pregatit cu cea mai mare grija si desfasurat in cea mai mare taina

Serile se scurgeau lin si placut, iar povestile ramaneau tot povesti, fetii frumosi, ramaneau tot feti frumosi, numai submarinul Nautilus isi mai schimba din cand in cand traiectoria, strabatand cu repeziciune ba apele oceanului Indian, ba apele inghetate ale oceanului Artic.

Micuta , cu bucle te aur, crescuse o copila visatoare, cu ochi verzi, mai verzi decat adancul marii,iar sub pleoape pastra mireasma si gustul povestilor amestecate cu aroma dulce a mierii de albine.

Si utea asa intr-o seara de sfarsit de noiembrie, linistea micului apartament fu spulberata de un strigat, era strigatul unui animal ranit, era strigatul mamei ei,

Fetita si-a privit mama, care ciudat nu plangea...

Copila s-a retras, asezandu-se pe pat, a inchis ochii si a murmurat: "A fost o data ca niciodata, a fost o data demult, tare demult, un imparat, un imparat cu barba lunga si coroana de aur pe cap..."