Ora 10.00 a.m. sedinta cu personalul, sedinta in care voi lua cuvantul . Si ce voi spune...! voi spune? Voi spune aceleasi lucruri stiute si rasstiute, rasucite si invartite pe toate partile. Acum cu siguranta va fii diferit, pentru ca va venii un punct de vedere nou al meu, m-a insarcinat cu aceasta misiune de a informa si de a atrage atentia asupra anumitor aspecte, esentiale, cruciale pentru buna functioanare a serviciului nostru si mai ales pentru buna finctionare a noatra ca oameni.
Da aici este o problema nu stim cum sa incepem si cand sa ne oprim sau mai bine zis sa incetinim ritmul.
Si daca nu va iesii bine, vor stii pe cine sa dea vian, pe mine. In permanenta au cautat si au gasit un tap ispasitor, nu au decat, eu nu am sa fiu, dar nici nu pot sa ma retrag prefacandu-ma ca nu stiu, asa ca voi vorbi, indiferent de riscuri si consecinte.
Sunt din zi in zi mai obosita si mai satula de toate, de toata asceasta agitatie coptidiana.
De unde vine aceasta oboseala? Mi-am pus aceasta intrebare destul de des in ultimul timp.
Cum , Dumnzeu sa nu obosesc, cand moment de moment fac cate cevace, pana si noaptea mintea mea munceste cu frenezie, cautand solutii si nascand planuri de rezolvare, somnul meu a devenit o amintire. Cred ca si pe el ar trebuii sa-l trec pe ordinea de zi!
Ma simt asaltata si epuizata de noianul ce vine inspre mine din afara, toti vor cate ceva, iar atunci cand vreau si eu ceva, mi se da senzatia ca mi se face cea mai mare favoare.
Se pare ca am gresit undeva! Dar oare unde? Am dat dovada de prea mult zel si am vrut sa schimb fata Pamantului, am vrut , recunosc.
La inceput am fost singura, extrem de singura si m-am luptat cu morile de vant si soata sau poate nu doar soarta, face ca am castigat, o batalie , doua , trei si au venit una dupa alta victoriile, am inceput sa am aliati.
Nu imi place sa conduc, nu vreau si cred ca nici nu pot sa fiu lider. o data mi s-a spus ca eu voi ajunge sus de tot si ca voi avea un post de conducere, sincer nu vreau, prea multa responsabilitate si nu vreau.
Scriind am aflat de unde vine aceasta stare de oboseala , din faptul ca timp de un an si jumatate am luptat, tinand stacheta sus, dar imi dau foarte bine seama ca ceea ce astept eu acum , adica rezultatele, se vor vedea mult mai tarziu.
Uneori am senzatia ca e in zadar, ca parca tot ce fac se duce ca in fantana.
Neancetat se cere de la mine cate ceva, iar eu nu mai am resurse, valvataia se stinge cu fiecare zi care trece, nu mai zambesc atat de mult ca inainte, nu mai sunt plina de viata si elan, multi au observat asta si in primul rand eu.
Eu , care cel mai adesea observ ultima.
Si totusi ce e de facut? Simt ca ma sting ca flacara unei lumanari!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu