Dupa ani de zile ne-am reantalnit pe terasa de la Mc Donald s, gasca vesela de la 103, amintiri ni se derulau prin fata ochilor, am crescut impreuna, am copilarit impreuna, am simtit primii fiori ai primelor amoruri adolescentie, am fost uniti si la bine si la greu, dar anii au trecut, de parca nici nu ar fii fost si iata-ne acum mari, parinti privind la noua generatie care se ridica.
Am ramas prieteni pe viata, prietenia ce ne leaga, e profunda si sincera, are gustul tineretilor , a nebuniilor copilaresti.
Si ... discutia s-a inchegat fara prea mare greutate si nu stiu de unde pana unde am inceput sa vorbim cum am vrea sa fim ingropati sau ce ne-am dori sa faca mostenitorii nostrii dupa ce noi n-o sa mai fim:unul spune ca ar vrea sa fie incinerat, iar cenusa lui sa ii fie aruncata in mare, altul, ca si-ar dorii ca cenusa lui sa fie incarcata in cartuse si sa se traga in aer, altul ca ar vrea una, ba cealalta si uite ca vine si randul meu. Dupa un moment lung de tacere, zic, eu cred ca mi-as dorii sa fiu vampir. Nu va pot spune am inceput cu toti sa radem si a intram in joc imaginand fiecare cununi de usturoi si cruci de argint. Ba la un moment dat, Dumitru, si-a propus sa faca un lan de usturoi sa sa se mute acolosi fiecare isi iagina cum o sa-i bantui. Eu sunt cea mai mica din grup si toti au incercat sa ma alinte si sa ma sprijine si cred ca m-am sprijinit destul de bine pe ei, m-am sprijinit pe amintirile frumoase, pe forta priteniei, care ne leaga, pe sfaturile lor sincere si dezinteresate. Sunt cea mai mica din grup si am fost prima care am plecat, am avut momente si momente, unele mai bune altele mai grele, iar cand mi-a fst mai greu si mai greu, imi aduceam aminte de gasca vesela de la 103 si radeam de una singura amintindu-mi si uite asa mai faceam un pas.
Am ras de comicul situatiei, cum nu am mai ras de mult, am ras cu toata fiinta mea, m-am simtit bine intre ai mei, prieteni din copilarie, oameni , care m-au indragit asa cum sunt si nu au vazut nici mai mult , nici mai putin deat acea aceiasi persoana vesela si joviala, care radea pana tarziu in noape.
Ne-am amintit de galetile cu apa , aruncate, ca nu lasam vecinii sa doarma, ne-am amintit de gunoiul ce cobora pe sfoara, pt ca erau unii dintre noi care nu vroiam sa ne achitam de indatoririle casnice, ne-am amintit de Tanti Ciuraru, care ne blagoslovea si ne descanta , ca eram obraznici si de alte minunatii, care ne-au impodobit copilaria si adolescenta.
Nu era mare diferenta intre noi ,maxim 6-7 ani, dar toti eram uniti la prostii si la sotii. In zilele ploioase, ne duceam in uscator cu o provizie considerabila de rosii si oua si le aruncam in umbrelele oamenilor, apoi ne retrageam cu iuteala si radeam pe infundate si ce era la gura saracei victimei ,, asta mai putin conta.
Multe amintiri ne leaga de blocul cu lalele, 103, am crescut, avem si noi familii, copii, greutati suntem aruncati care incotro, dar cand ne intalnim, cred ca ne-ar trebuii inca o zi si si alte noua ca nu am mai termina tot ce aveam de povestirt si ne amintim si nu numai. mai scoatem cate una rasarita si indesate, de te intrebi de unde am iesit?!
Ne dezbracam de masca :inginerului, profesorului, a psihologului, a contabilului si revenim tinrii de odinioara, care spartgeau linistea noptii cu murmurul larmei lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu