Erai jos, iar eu sus, erai mic, iar eu mare, erai slab, iar eu tare, te-am privit pentru o fractiune de secunda in geamul amintirii, dupa care mi-am mutat privirea, nu mi-a placut situatia, era jenanta si disconfortant atat la nivel fizic , cat si psihic.
De-a lungul vietii mele, am incercat fie sa cobor, fie sa aduc la nivelul meu, pe cel ce acum este mic.
Cand am privit pe cineva de sus a fost atunci, cand i-am intns mana sa se ridice.
Perceptia ta, a fost alta, cum ca redeveneam copilul care incearca sa fie mare, se poate, intotdeauna perceptia ese subiectiva si tine de individ.
Responsabilitatea ce o port pe umeri, este mult prea mare pentru a privi de sus.
Copii vor patrunde intr-o zi in viata, in viata reala si adevarata, iar bagajul lor va fi minim, adaptarea lor sociala precara. Multi se intreaba de ce?
Cel mai simplu raspuns este ca ii privim de sus, calitatea noastra de adupti ne da acest drep, drept de care uzam dupa bunul nostru plac.
Poate ca si eu as fi aluncat pe aceasta panta a stimei de sine, supraevaluata, de nu as fi stiut cum este jos.
Prin negrul intuneric si-a facut loc prima raza de lumina, am intins mana catre ea!
Cand erai jos, nu te-am putut privii.
Jos , nu este o pozitie confortabila!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu