De vorba cu mine

"Ceilalti lupi m-ar sfasia, daca ar sti/ Ca urletul meu e in realitate un plans"- Octavian Paler

A indraznii in viata inseamna a-ti asuma riscul de a te naste, in permanenta. Viata este o succesiune de nasteri si tot o data si o succesiune de morti.
Drumul omului , calea pe care trebuie sa o urmeze este trasata cu mult timp inainte de nasterea lui, nasterea biologica, apoi urmeaza restul.
Cand ne nastem nu suntem deloc pregatiti pentru ceea ce urmeaza, avem nevoie de ingrijiri, avem nevoie de dragoste, de atentie, avem nevoi, a caror satisfacere , intr-o prima faza nu depide de noi, avem nevoie de parintii nostrii si in primul rand de mame. Tatal intrand mult mai tarziu in scena. Relatia incepe cu mama si copilul, o legatura atat de stansa, o legatura de cordon ombilical, care dureaza toata viata, uneori chiar si dupa moartea parintelui. Apoi relatia se dezvolta, permitand integrarea si celorlati;tata, bunici, frati, surori etc
Functie de satisfacerea sau nesatisfacerea acestor nevoi, se va prefigura dumul nostru in viata.
De exemplu nesatisfacerea nevoii de mangaiere, de apropiere fizica, va determina, mai tarziu un adult care in permanenta va cauta satisfacerea acestei nevoi, doar atunci cand va fi maingaiat, de a fi atins, o mangaiere, faara vreo alta contatie(de catre un viitor partener), el se va simtii cu adevarat iubit. Satifacerea prin mangaiere, prin atingere este de exemplu limbajul dragostei al adultului respectiv, in rest totul e zadarnic, celelalte manifestari.
Sar de la o idee la alta, nu am un plan bine stabilit, anumite inei pe care sa le dezvolt, sciu la intamplare, mi se intampla deobicei acest lucru, dar aceste scrieri le tin doar pentru mine, nu le fac publice, dar uite azi m-am hotarat sa experimentez acest lucru si ce daca voi fi privita si discutata. oare ce se va intampla daca se va intampla acest lucru? oare ce se va intampla, nu mi-am pus niciodata aceasta intrebare. Imi vine sa si rad, caci eu am pus aceasta intrebare de nenumarate ori clientilor mei, iar mie niciodata. Iata ca a sosit momentul si pentru mine!
Ce se va intampla? Cred ca nimic, voi invata si voi constata ca imi pasa, dar ca de fapt nu vreau sa se vada ca imi pasa.In fine, sa continui.
Simt o nevoie sa scriu si iar sa scriu, recunosc as pute sa scriu pe una din foile albe care ma inconjoara si sa tin totul pentru mine, dar nu mai vreau sa tin totul pentru mine. Imi dau destul de bine seama ca sunt haotica in idei, nu este stilul meu, atat de asezata de calma si de stapana pe situatie, ca o adevarata profesionista. Dar trebuie sa admit ca sunt si eu om, ca toti oamenii, facut din carne, nu un compiuter care functioneaza dupa un program bine stabilit sau o minte rece si lucida.
Au fost doua evenimente care m-au tulburat profund, vreau sa vorbesc despre ele dar nu pot, am sa va spun totusi despre ce este vorba, au fost doua abuzuri, eu le-am privit ca pe niste abuzuri sau nu stiu daca pot spune, considera abuz, neancredea, oare de ce ma doare neancrederea oamenilor in cuvantul meu. Traiesti cu un sentiment foarte ciudat, ca tot ceea ce spui este luat cu semnul intrebarii. Si in aceste momente ce se intampla in tine, cu toate ca stii ca ai dreptate, ca nu te-ai abatut de la anumite norme si principii, ca ai incercat sa tii cont de toate parerile si sa ai in vedere toate aspectele, intra in fuctie cele mai profunde mecanisme de aparare si ce se intampla ataci.
Nu mai poti si nici nu mai vrei sa devii o victima, nu mai vrei sa fii tinut sub lupa, sa ti se bage lumina in ochii si sa auzi ca un leight motive, cum iti rasuna si iti bubuie in urechii "zii ma!, spune!", incercand sa te faca sa te incrimnezi singur.
Nu mai vreau sa fiu victima, sa ma disculp, sa argumentez si atunci ce se intampla, devii tu insuti agresorul si constati ca ai colti, constati ca stii sa te aperi, constati ca nu mai esti victima, care pleaca ochii , asemeni unei fete mari, rosind usor.
Nu vreau sa fiu nici agresor, dar nici victima, vreau sa mentin balanta, mentinerea balantei, este un lucru destul de dificil, nu imposibil, acesta fiind si specificul meseriei mele, dar uneori iti mai aminesti si cu o satifactie vadita mai faci un pas alunecand usor spre una din cele doua tabere.

Psiholog Ilinca Ioana Rusu