Prostia omeneasca

Am prostul obicei, de a ma atasa de oamenii din jurul meu. Am prostul obiei de a le daruii, chiar daca nu au nevoie. Am prostul obicei de a-i imbogati , caci ii vad atat de slabi si de saraci, iar eu imi iau acest rol derol de salvator in serios. Am stat si m-am intrebat de unde vine aceasta nevoie de a salva, de a sustine, de a imbogatii.Tot eu mi-am dat raspunsul din copilarie, dintr-o tinerete zbuciumata, dintr-o viata searbada,o viata care nu era a mea. Aici intra in joc o nevoie de-a mea, de a ma face utila si indispensabila, de a fi nucleul vietii oamenilor de langa mine. Abea mult mai tarziu mi-am dat seama ca nu este asa si nu va putea nicicand sa fie asa, pot doar sa fiu un om important pentru mine, pentru copilul meu si pentru cei ce ma iubesc cu adevarat. Tot ce ceream eu sunt certitudini, din pacate nimeni nu imi poate oferii o garantie a viitorului. Si sub toate acestea, sta mascata si aranjata frica, frica de singuratate, frica de abandon, frica de moarte, cred ca ati ramas surprinsi si a-ti intreba, "dar ce cauta moartea aici?" Din pacate moartea este singura certitudine din viata unui om. Dar nu mai vreau sa o aduc in discutie, caci nu este un subiect prea incitant. Imi cunosc frica si lupt cu ea. Ma simt neanteleasa si trebuie sa folosesc mult prea multe cuvinte, pentru a il face pe interlocutorul meu sa priceapa macar a zecea parte din vorbelle mele. Si am cam obosit, m-am saturat explicatii peste explicatii. Si poate din aceasta cauza ma izolez, pentru a nu judeca. Mie insa-mi imi este frica sa nu fiu judecata de catre cei din jur, ei arunca cu "bolovanii vorbelor", fara sa stie ca astfel pot omora sufletul unui om si in consecinta ma feresc sa judec la randul meu, uneori mai pasesc peste granita aceasta, imi depasesc limita aceasta impusa de mine, de a nu judeca Noi oamenii avem in noi germenele acesta rau, cred ca ne nastem cu el, iar pe parcursul vietii il lasam sa creasca si care ne impinge sa criticam, sa blamam si sa aratam, prin comparatie cat de prosti si nestiutori sunt cei din jur si cat de destepti si atot stiutori suntem noi. Recunosc am cazut si eu in pacat Apoi m-am nascut pentru a nu stiu cata oara pentru a devenii constienta de mine, a devenii constienta de propri-ami valoare, de faptului ca sunt OM. Inca mai razbat traumele trecutului, tecut cu care am incercat sa ma impac, dar se pare ca au mai ramas lucruri nerezolvate, cuvinte nespuse, lacrimi nevarsate Din dorinta de afirmare, de a iesii cat mai repede din anonimatul care ne-a dominat atat amar de ani si de a arata cine suntem, uitam adesea cine am fost si cum am pornit la drum. Am intalnit multi oameni au pasit peste aceasta granita invizibila dintre mandrie si orgoliu. Candidatele preferate au fost femeile, dar sunt sigura ca sunt si numerosi barbati, numai ca ei fiind sexul tare , cosidera ca este o adevarata blasfemie sa isi arate ca au gresit, ca au calcat stramb din puct de vedere social si uman. Femei cu o stima si cu o imagine de sine scazuta, niste victime ale propriilor constiinte, victime ale unor modele comportamentale invechite, care apartineau unei alte lumi, indoctinate si moarte, inghetate sufleteste. Planseste si vaiete, lamentatii si tot tacamul unei comedii ieftine. "Vai nu mai pot!, Nu mai vreau! Nu mai suport, m-am saturat!", daca nu mai poti, i-ati lumea in cap si dute unde vezi cu ochii, nu te pune nimeni sa stai cu forat. Dar fa ceva nu sta si striga sa te auda tot targul. Si vine o vreme , cand aceste fiinte, victime intr-un fel sau altu, victime ale societtatii, ale propriilor temeri si angoase, victime ale urii si trecutului interfamilial, victime ca au carat poveri care nu sunt ale lor, victime ca au dus o viata care nu le apartine (va mai amintiti de articolul, despre copil si joc, ca parintele se intreaba la modul cel mai inocen cu putinta-"Imi seamana?", iar copilul devine putatorul neamplinirilor acelui parinte, parintilor, imi cer iertare, caci daca eu sunt parinte singur, am invatat sa pun totul la singular). Si dupa cum spuneam, vine o vreme cand aceste fiinte, innlantuite de concepii, principii, moraliati si multe altele de genul asta, invata sa se ridice, sa isi rupa lanturile si sa isi dea sema ca mai exista si o altfel de viata. Aceste fiinte submisive, care au trait, ca sa-i multumeasca pe altii, au trait intr-o societate fara printipuri, vorba lui Farfuride(iar multimea in delir se ridica in picioare aplaudand frenetic), ajung sa se impuna, prin ceva, sa fie apreciate, sa fie valorificate si sa capete incredere in ele, intalnesc oameni, care le apreciaza pentru ceea ce sunt si nu vor sa le schimbe la ele. Iar ele incep sa cresca putin cate putin in proprii lor ochi. Un strigat mut, strabate aerul, il taie, il biciuie SUNT, l-am auzit de mii de ori si eu l-am strigat si inca il mai strig, poate ma va auzii cineva, dar pana atuci, doar eu trebuie sa-l aud. Unii ar numii aceasta mandrie, altii ar numi-o orgoliu sau prostie, toate aceste acceptiuni sunt valabile eu as numi-o, Constientizarea faptului ca esti Om, ca ai o valoare, ca esti puternic, constientizarea faptului ca esti singur, ca esti un leu sau o leoaica intr-o lume plina de sacali, ca esti un invingator. Oamenii critica, aruncand cu bolovanii cuvintelor, netinand cont ca pot stivii un suflet, un lujer viu, care se inalta spre soare, un lujer ce vrea sa traiasca in ciuda noroiului si gunoaielor din jur. Ei nu suporta ca esti altfel, ca esti mai bun ca ei si colac peste pupaza le demonstrezi asta, iar ei in nimicnicia lor nu pot accepta. Cu timpul puii de lei, care vor sa, epateze, egalandu-i macar le sramosii lor, vor invata sa-si stapaneasca dorinta , impulsul, mandia si se vor dezvolta in delinatatea si splendoarea puterii lor, dupa cum stim puterea este interioara. Va impartasesc aceste ganduri rupte dintr-o poveste de viata, traite si simtite pe propri-mi pile. Mai intai trebuie sa traiesi, sa sufei, sa fii terfelit prin noroi, sa mori, sa fi un rebut uman, ca apoi sa stii ce inseamna sa fii Om viu. "Este o vreme, cand este mult mai periculos de a ramane boboc, decat sa infloresti"- nu imi mai amintesc autorul, tipic pentru mine. Pamana data viitoare va doresc o zi buna Material realizat de Psiholog Ilinca Ioana Rusu