ochiul de apa

Asta noapte sau sa fi fost noaptea trecuta, nu imi mai amintesc cu exactitate. M-am intins in pat, asteptand sa ma cuprnda somnul in bratele sale, ochii ma dureau si i-am inchis, sufletul imi era amar de uratenia unei lumi meschine si patimase. Orgolii desarte se resfrang, uitand de frumusetea din ochii copiilor, copii fara soarta, copii fara speranta si visuri, inchisi in cosciugul proriului infinit, copii care nu vor invata niciodata ce inseamna sa fi batran. Indurerata de uratenia aceste lumi, o lume in care am crezut, o lume pe care am vrut sa o inbogatesc cu visele mele, o lume parsiva cu oameni goi si orbi, orbiti demarire si cinste desarta, oameni care au uitat sa iubeasca, au uitat ce inseamna sa daruiasca, oameni ce nu mai stiu sa zambeasca.
Priveam, eram doar un simplu spectator a unui teatru ce se cheama viata
Nu stiu daca am adormit, noaptea era neagra si ma aflam in centru orasului, oras, care nu era al meu. In mijloc era o fantama mare, apa nu mai tasnea, caldaranul era pavat cu dale cu piatra de rau, in spate erau cladirile adormite, cu oci de frereatra intunecate. Luna zambea dulce amar, privid la tot acest spectacol, parca si ea indurerata, "oare astrele stiu ce e aceia iubire, fericire?," m-am intrebat in slsbiciunea mea. Cred ca stiu, doar nu in zadar, oamenii de-a lungul timpului se-au legat destinele de puterea tamaduitoare a cosmosului.
Un ochi de apa, fantana parca era sub el asemeni si luna si ochii mei inchisi, un inger ma privea din spatele acestui ochi de apa, cu mainile impreunate a ruga, ma privea, avea sprancenele usor incruntate , o liniste m-a cuprins. Ingerul era gri arpile, aureola, haina-i lunga totul era din marmura gri si totusi ingerul era viu/ moliciune raspandea, nu duritatea rece a pietrii, doar capul si-l misca, pe fata-i senina se puteau citi toate emotiile, doar ma privea. Cred ca luna a intrat in nori, ingerul gri inclina capul inainte, nu-i mai vdeam ochii, am intrat in panica , m-am speriat, inima imi batea nebuneste, Cu ce gresisem?, vroiam sa vad ochii ingerului, era atata lumina in lucitea argintie a pietrii. as fi vrut sa aiba ochi albastrii, odihnitor de albastrii. asteptarea era grea, nu mai suflam.Ingerul gri, a facut unpas in fata si mi-a zambit
"Ma rugam!"i-am auzit glasul
Din acea noapte, cum inchid ochii, vad ochiul de apa si ingerul din spatele ei.
Sa fie El, ingerul meu pazitor?, cu o noaprte inainte de aceasta aparitie, aveam sufletul greu, ma durea, gemete surde, ma apasau prea tare , eram ranita si as fi vrut sa traiesc, dar umbra ma pandea, am cazut in genunchi hohotind de lacrimi, cuvinte nespuse, gandur si framantari, lacrimile imi curgeu fara sa le pot oprii, le-am lasat sa curga, spasandu-mi sufletul mult prea vitregit de stihiile vietii si am strigat , ridicand ochii spre cer "Unde esti Doamne!" , "Sunt aici, nu ma vezi?", a venit si raspunsul.
Intradevar nu-l vedeam, il percepeam, dar nu-l mai vedeam. Sa ma fi inrait atat de tare?
Si pentru ca nu vedeam, Dumnezeu mi-a trimis un inger gri, cu ochi de lumina si aripi de foc, un inger gri, ce ma va ajuta sa vad, sa vad indaratul oricarei minciuni, sa vad fatarnicia, prfacatoria, micimea unor suflete, ce au uitat sa traiasca.
Sa fie ingerul meu pazitor ? sa fie firul, liana de care sa te apuci, cand ai sufletul greu, da e ingerul meu!
Psiholog Ilinca Ioana Rusu