Un raspuns

Cautand un raspuns, am deschis intamplator, poate nu intamplator, din cate am invatat din scolile prin care am trecut si din propria experienta, Nimic nu este intaamplator, cartea ce se afla intotdeauna alaturi de minesi care nu reusisem sa o citesc.
Toti cautam in aceasta viata, niste raspunsuri, toti avem intrebari fara raspuns, pe care le vom lasa si noi la randul nostru urmasilor nostrii sperand sa gaseasca ei acel raspuns.
Toti cautam raspunsuri, iar asta inseamna progres, progres spiritual, progres aferectiv, progres fizic si psihic.
Toti cautam un raspuns, fara a ne da seama, ca raspunsul se afla in noi. Alteori, chiar daca raspunsul este atat de vizibil, dar pur si simplu nu ne dam seama, pt simplul fapt ca este atat de vizibil, il mai primim prin intermediul oamenilor pe care ii intalnim sau al cartilor, pe care le citim asa cum am patit eu astazi, al unui acord muzical, al coincidentelor intamplatoare, care nu sunt chiar atat de intamplatoare si care se cheama Soarta. dar sa lasam asta pe alta data si sa va arat ce raspuns am primit.
"Incerc intr-o viata sa-mi dau dreptul sa iubesc un om de valoare. Un om de onoare Care sa gandeasca totuna ce spune si ce face. Sa faca ce gandeste si ce graieste. Sa spuna ce gandest si ce faptuieste.
Ma dau de ceasul vietii in cautari febrfrile. Ma risipesc in amurguri, la capatul carora ma pandeste mereu aceiasi durere cumplita, cu al carui gust nu ma pot- inca obisnuii.
Am iubit candva intr-o vreme cu soare inselator, un barbat care mi-a jurat credinta, mi-a promis fericire, m-am lasat sedusa de jocul dragostei lui iscusite, m-am abandonat cu totul promisiunilor lui dantelate.
M-am bucurat nebuneste in toate orele in care m-a imbratisat, ca si cum m-ar fi iubit in delir, facandu-ma sa ma pierd in bratele lui. Am trait cu patima, clipele in care m-a sarutat, ca si cum nu ar fi putut traii fara mine, i-am crezut toate cuvintele. Si am ajuns sa nu mai imi pot imagina nici o zi din restul vietii mele departe de el.
"Nu te increde in vorbele sale" mi-au spus oamenii care il cunosteau dinainte, cu glas intristat de suferinta mea viitoare.
"Crede-l, iubeste-l, daruieste-te lui", mi-au indemnat cu otrava in soapte, femeile suferinde pe care le-a parasit pentru mine, stiind ca astfel ma imping la randu-mi spre prapastia sfarsirii, nascuta din tradare.
"Te minte, nu vezi!", doar vremelnic are nevoie de tine, mi-a spus unul dintre copii lui abandonati, cu acelasi glas naiv si firesc, pe care trebuie sa-l fi avut pruncul, care a strigat imparatul e gol.
Dar gandul meu nu s-a putut intelege cu inima. Mintea mea a invatat sa vada inselatoria, dar inima a refuzat in orbire. Si poate as fi ramas la infinit sa traiesc in indoiala, ca o femeie slaba si fara vointa, daca printr-o inamplatre amara nu l-as fi auzit vorbindu-i celui mai bun prieten al lui, nestiind ca-l aud.
Paralizata de oroarea celor auzite, mai intai mi-am spus, precum femeile ce au fost violate, ca nimeni nu trebuie sa stie nimic.
Mai tarziu cand am avut puterea sa-i vorbesc, m-a contrazis. "Nu credeam ce spuneam Si nu faceam ce gandeam", mi-a zis, cu o saltatura din umeri, anuland toate valorile sufletului meu.
Insa eu cred, cred iremediabil , ca un om de onoare, gandeste tot una ce spune si face. Face ce gandeste si graieste. Spune ce gandeste si faptuieste.
Iar eu ma dau de ceasul mortii sa-l gasesc- Alice Nastase
Si... l-am gasit