Prezenta

Stateam in fata clientului meu , un baiat de 18 ani, povestindu-i despre cum am vrut eu sa ma sinucid, dar nu am facut-o pentru ca mi-a fost frica

Gandul mi-a trecut prin minte de nenumarate ori, dar nu am avut puterea sa fac un asemenea fest.

In schimb , acest baiat a avut indrazneala sa incerce

Sinuciderea dincolo de conotatiile ei socio-moralo-religioase, este o provocare, o provovare a vietii, o lupta intre viata si moarte.

Moartea inseamna abdicare, uitare, oricum mori si nu mai stii nimic, ai murit , ai inchis ochii si gata; pe cand viata, viata...e cam greu de explicat ce inseamna viata, viata dincolo de lupta pentru supravietuire.

Pentru prima data in cei 33 de ani ai mei, am fost intrebata, daca am avut si eu astfel de ganduri, daca am simtit si eu, cum simte el, daca am avut si eu acel impuls.

Nimeni nu a mai facut-o pana acuma, de parca noi suntem undeva dincolo de capacitatea de a iubi si suferi, dincolo de durere.

Ciudat! Raspunsul meu era cheia pentru creerea unei bune relatii terapeutice si totusi dincolo de bunul psiholog si empaticul terapeut, sta omul.

Omul viu, omul care-si insoteste clientul, traind o data cu el, privind prin ochii lui, realitatea subiectiva si personala.

As fi vrut sa ii multumesc acestui tanar, care m-a intrebat pe un ton atat de firesc si sincer, interesat, daca am avut si eu aceasta traire a abandonului.

Raspunsul meu l-a multumit vizibil, atitudinea lui rigida s-a inmuiat, aducand note de blandete chipului sau, s-a relaxat in scaun si-a pus picior peste picior intrebandu-ma:

Pot sa fumez?

As prefera sa nu o faci, dar stiu ca ai nevoie de aceasta tigara!

Reintram in pielea psihologului, a specialistului.

Privindul cum isi aprinde tigara, cum scapara piatra de la bricheta, prin fata ochilor mi se derulau momentele aceli zile, cand intamplator ne-am cunoscut.

Dupa cum bine stiu, nimic nu este intamplator, dar asta e o alta poveste.