Nu am stiut, cum sa imi intitulez postarea, poate imi va vemni o idee pe parcurs.
As fi vrut sa pot scrie despre experienta Falticeniului, experienta cu care m-am identificat, prin care m-am modelat atat ca om , cat si ca specialist, o experienta unica, incarcata de multiple semnificatii.
Sunt momente, cand ideile imi raman inchise in cutia gandurilor si nu vor sa iasa la iveala, uneori fac un efort supranatural si le scot. Le privesc din afara si ma vad, nu ma identific cu aceste ganduri , scoase cu forta, ar trebui ,si asta fac, sa le las sa curga firesc, sa vina de la sine.
Experienta pe care o traiesc de un an si jumatate incoace, experienta Casei de copiii, este o experienta unica, zguduitoare, cutremuratoare, mult prea multe secrete, mult prea multe cuvinte nespuse, mult prea multe tenebre.
Din momentul in care , eu am ajuns in Falticeni, m-am identifivcat cu orasul, un oras de provincie,un oras mic, simplu si curat, un oras in care inca se mai pastreaza cladiri de inceput de secol XX. Falticeniul este un oras in care trebuie sa vobesti in soapta.
Pana sa ajung in Falticeni, eu am fost un om care am vorbit in soapta, facandu-ma nevazuta sub umbra anonimatului, atunci am invatat sa vorbesc si sa privesc soarele deaproape, uneori mi-au lacrimat ochii, alteori nu.
Atunci am inceput am inceput sa scriu despre durere, despre suferinta, despre oameni, despre lucruri, despre timp.
Ajunsesem unde mi-am dorit toata viata sa ajung, dar nu mi-am dat seama pana acum, gasindu-mi locul pe care atat de mult il cautasem.
Cel mai ciudat lucru a fost ca nenumaratele fate ale diamantulu, oglinzile in care se rasfrangea chipul meu l-am regasit rand pe rand la copiii si tinerii cu care lucrez, ma recunosteam pe mine in diferite perioade ale existentei mele, imii aminteam sentimentele de frustrare, amintirea cuvintelor dure, indreptate importiva nu stiu carei autoritati, lipsa de consideratie si toate le revedeam rand pe rand in ochii si in isoriile de viata ale copiilor si tinerilor cu care lucrez.
Un sentiment straniu si placut in acelasi timp, sa iti vezi chipul in mii si mii de oglinzi.
Uneori trebuie sa si gandesti in soapta, nu numai sa vorbesti in soapta...
RăspundețiȘtergereAm vorbit multi ani in soapta, mi-a fost frica sa gandesc, macar si in soapta, a gandii era un lucru tare ciudat, nu aveam voie, ar fi fost ceva gresit.
RăspundețiȘtergereAcum am invatat ca e bine sa gandesti cu voce tare, caci eu sunt faptura gandurilor mele, definindu-ma prin ceea ce rostesc.