Experiente

Voi pleca pentru un timp, mi-am facut bagajele, am pus toate lucrurile in ordine, asigurandu-ma ca totul va ramane in buna stare, dar am un sentiment de depersonalizare a casei, parca nu mai este casa mea, spatiul meu, dintr-o data totul imi pare fara viata si tot fara viata sunt si eu. Ciudat! Poate se intampla toate aste din cauza vremii? Cine poate stii?. Dupa zile caniculare, cu temperaturi mult peste 30 de grade, iata ca au sosit si ploile si ceata si umezeala ne patrunde in oase, mi-as fii dorit zile blande cu soare molcom, cand poti sa dormitezi, fara frica.

Starea pe care o traiesc e ca atunci cand ai terminat totul, toata treaba si stai si privesti in jurul tau si intrebandu-te , "dar tu ce cauti acolo?"

Poate am mai avut aceasta senzatie, demult, dar , pe atunci nu eram atat de constienta de mine si de starile mele.

Imi va lipsii cafeaua calda din fiecare dimineata, imi va lipsi mieunatul ,pisicii si ciripitul perusilor, imi va lipsii panza pe care imaginam, culori si forme si toate astea pt un timp.

Cand obosesti, e mai bine sa iei o pauza din nebunia vietii tale sa te rupi de mediul tau atat de familiar si sa pleci departe, atat de departe incat sa poti uita.

Oare ce va fii dupa aceste ore ale diminetii? un sentiment nou ma incearca, un sentiment ciudat de liniste, de detasare, un sentiment pe care nu l-am mai avut demult, ca totul este OK.

Toata viata mi-am dorit sa pot sa duc lucrurile la bun sfarsit, sa inchei anumite etape, sa le finalizez, asa cum vreau eu, cum simt eu ca ar trebuiii sa se incheie, este pentru prima sau a doua oara , cand simt ca am facut totul cum trebuie, am pus punctul acolo unde trebuia, ca am finalizat.

Finalitatea aceasta nu se refera numai la viata domestii ca , ca imi las lucrurile in buna pace si ordine in gospodarie, ci ma refere si la viata profesionala si la cea particulara. La capitolul particular stau cam prost, dar si eu prea le vreau pe toate.

Capitolul profesional ocupa un loc destul de important in viata mea, sunt multumita ca am facut ce trebuie, am spus ce trebuie, sustinandu-mi ideilr si parerile, neinfluientata de cei din jurul meu, stiu ca in acest fel imi fac multi dusmai, dar a trebuit sa aleg, ori ei, ori risc sa ma pierd in marele conglomerat uman, depersonalizandu-ma , devenit un indivit ca oricare altul.

In ultimul timp am fost pusa de foarte multe ori in postura de a alege, de a decide, si am decis.

Seara de seara am putut pune capul linistita pe perna stiind ca nu am ce imi reprosa, ca nu am gresit fata de nimeni si ca ma pot uita in ochii oamenilor si ai lui Dumnezeu, deopotriva.

Aseara am primit un feetback , de la una din fetitele cu care lucrez, nu mai este fetita, este o adevarata domnisoara, dar pentru mine tot copil va ramane, mi-a spus ca ma admira si ca sunt un model pt ea, ca sunt un om rar si ca ii va fii dor de mine. Este minunat, sa poti sa devii un exemplu pt cei din jurul tau. Cand am ajuns la casa de copiii , cu mai bine de un an in urma, nu aveam clar in minte acest scop, acest obiectiv, el mi s-a conturat pe parcurs. Am vrut sa fac ceva spectaculos pt ei, ceva deosebitt, sa aduc o inbunatatire vietii lor, cred ca este ceva firesc sa faci asta, iti intra in reflex, unii mai ar spune ca sufar de "sindromul Salvatorului". se prea poate, dar eu nu incerc sa ii salvezi, eu ii invat cum sa se sprijine singuri, a se ajjute singuri, mi-am recunoscut deschis si obiectiv ca nu pot face mare lucru pt ei, pt ca eu sunt total diferita de ei si nu pot vedea realitatea asa cum o vad ei, perceptia lor fiind diferita de a mea. Tot ceea ce pot face este sa le decodez mesajul ascuns al lucruroilor, sa discutam si sa vedem ce se ascunde dincolo de aparenta imideiata, sa comunicam si sa avem incredere in noi, in capacitatea noastra e a discerne.

Lectia casei de copiii este, ca am invatat sa devin un tot, sa vad dincolo de nevoile mele personale, facand ceea ce trebuie si ceea ce e corect si bine, nu atat pentru mine , cat pt ei.

Nu sunt o persoana foarte agreata in colectivul in care ma invart, deoarece spun ce gandes sifac ceea ce simt, ne tinand cont de interese, procedand aspfel am stricat foarte multe ploii. foarte multe jocuri de care eu habar nu am avut.

Am lasat aceast aspect al vietii mele oarecum intr-un echilibru, e liniste, imi dau seama ca este doar o liniste aparenta, darr cui ii pasa, ma dau eu rotunda ca nu imi pasa , imi pasa, dar nu ii pot salva daca nu vor.

Experienta Casei de copiii, este o experienta unica, cutremuratoare , zgiuduitoare, o experienta care m-a transformat si m-a modelat , aratandu-mi o alta parte intunecata a vietii. am trait cu bune si cu rele, cu durei si biucurii, deziluzii si esecuri, frustrari si impliniri, victorii si infrangeri, mi-am constientizat limitele -am constientizat pana unde pot cobora si pana unde ma pot ridica, am sacrificat, dar am si cules.Am invatat sa fiu vocea din umbra si nu prima vioara. Am invatat multe. Am invatat sa ma rog si sa iubesc neconditionat, fara asteptari si iluzii.

Am invatat sa construiesc si am construit ceva , care nu se va darama, am construit in sufletul copiilor