Misa, caine de vanatoare partea a V-a

Nu mai plansesem asa de cand eram copil, cand Misa in joaca omorase un pui de iepure, victorios a venit cu trupul puiului in gura, aratandumi-l. Era inca cald!

L-am certat, cred ca l-am si batut, eram extrem de furios pe el, am tinut trupul puiului in brate si am plans, am plans mult, ganduri felurite mi-au trecut prin mintea mea de copil, fusese facuta o nedreptate si as fi vrut sa-l pedepsesc pe ucigas. Ucigasul , era Mosa al meu. Eram un copil si inca nu intelegeam ca asta e firea lucrurilor, ca asa e firesc sa se intample. Nu am acceptat niciodata moartea, moartea fiintelor mici si plapande, cu toate ca eu insami am raspandit cu mana mea moarte. Nu am crezut niciodata ca voi fii pus in fata unor situatii in care va trebui sa aleg pt altii, sa aleg cine moare si cine traieste.

Ani au trecut, iar eu am devenit medic, dar asta e o alta poveste.

Misa statea la picioarele mele si ma privea, stia ca facuse ceva rau, era si el speriat, nu il mai batusem nici o data, iar acum il si certasem, il si batusem , alungandul cu vorbe de ocara, dar el a ramas, s-a tras nitel mai incolo si ma privea cum plang.

Lacrimile imi siroiau pe obraz,si izvorau de nu se stie unde, le-am dat voie sa curga.

O data bunica mi-a spus, ca e bine sa plangi, deoarece lacrimile alina durerea si suferina sufletului, ochii care au plans vad mult mai clar.

Bunica era o femeie inteleapta, am invatat multe de la ea.

Trei zile nu am mia vorbit cu Misa, eu imi vedeam de treaba mea, dar imi era atat de greu, sa nu ii dau nici o atentie, dar trebuia sa il invat ca nu e bine ce a facut, imi dadeam eu explicatii peste explicatii, alinandu-mi constiinta, care actiona importiva dorintei sufletului.

Era doar un pui de iepuras, o mica salbaticiune, iar eu ma manifestasem de parca era sfarsitul lumi. oare ce trezise in mine, moartea acestui fiu al paduri?

Misa se tinea mai deoparte, cu nasul in pamant, il vedeam ca sufera, ca tanjea sa mai alerge si sa ne jucam impreuna, dar si-a aceeptat pedeapsa. Si nu a aceptat pe mimeni sa se joace cu el.

Dupa trei zile grele, l-am iertat.

De atunci Misa nu a mai omorat nici o jivina, nici mare , dar nici mica, a mai omorta o data doi lupi flamanzi si hamesiti, salvandu-mi astfel viata.

acum cand stau si ma gandesc a fost o chestionede alegere.

Am invatat multe de al iubitul meu catel si de la animale in general. Devotamentul l-am invatat de la Misa.

Aveam 16 ani, cand am inceput sa colindam prin padure, vanam din cand in cand si in ultimul timp foarte rar, am vanat vulpi, caci erau hoate si rele. altadata am impusacat un cerb, a carui coapsa sangera amarnic, fusese sasiata, nu mi-am dat seama ce se intamplase exact cu el, l-am impuscat, scurtandu-i astfel suferinta, era un cerb batran si fanic, capul sau era impodobit cu coarne falnice marete, am stat mut in fata superbului animal.

Iarasi a fost o chestiune de alegere, ori il omor, ori il las prada jivinelor.

L-am omorat si sa nu credeti ca nu am fost bantuit nopti la rand fde umbra falnicului cerb.

Vorbeam mult cu Misa in expeditiile noastre vanatoresti, imi era un bun prieten, statea si ma asculta, uneori cand vedea ca pic in visare, venea si ma inghiontea cu totul.

Iernile erau lungi, verile scurte, iar codrul ne adapostea pasi.