Nici nu stiu despre ce sa mai scriu, despre cine, despre ce? Subiectul, eu l-am cam epuizat, am scris despre soare , despre timp, despre lume, despre oameni, despre sentimente.
Daca tota am adus in discutie acest subiect, ieri am trait un sentiment de durere intensa, durere provocata de furia , care m-a cuprins brusc si din senin, nu am mai avut aceasta stare, de ceva timp, cam de 7 luni, dar ieri...
Da ! Experienta pe care o traiesc eu de un an si ceva incoace, experienta casei de copiii este zguduitoare, naucitoare, este o experienta ampla, revelatoare.
Ieri pentru prima data in aproape un an de zile de cand sunt la acest serviciu, am avut asteptari, asteptari de la cei din jurul meu si era cat pe ce sa fiu dezamagita. Am crezut ca vor intelege si ca vor accepta .
Nu sunt un om care sa fac compromisuri, dar ieri am facut de dragul lor si nu numai. Nu ca mi-ar parea rau, ca am facut acest compromis, ca am acceptat acest acord tacit intre partile implicate.
Din pacate, multi prea multi s-au temut ieri pentru pielea lor, au trenurat
Ieri pentru prima data am simtit ca fac parte din echipa si tot ieri mi-am dat seama cat de greu atarna cuvantul meu. Cred ca imi place aceasta stare acest sentiment si il voi mai pastra pentru un timp.
Se vede ca sunt epuizata, imi este greu sa analizez, cred ca imi doresc o pauza, o pauza mai lunga si sa ies din toata agitatia asta, din acest carusel , care se invarte, se invarte, uneori ritmul lui devenind ametitor, dar ritmul l-am fixat eu, nu pot acuza pe nimeni.
Am fixat acest ritm nebun, pentru ca imi este teama de a ramane singura, pentru ca nu vreau sa mor, fara sa fi facut nimic. Am tot vorbit de urma mea lasata in nisipul timpului, dar nisipul este spulberat de vant.
Azi am deschis ochii si am privit soarele deaproape, iar ochii nu m-au durut, nu am lacrimat, oare ce insemnatate sa aiba? Cred ca nici una! Uneori lucrurile se imtampla pentru ca trebuie sa se intample.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu