Am jurat, cu maina inmuiata in sange, ca voi deveni cea mai buna, in tot ceea ce fac, si voi arata tuturor ca pot sa merg pe picioarele mele, fara sa mai fiu umbra stejarului, ca pot avea si eu radacini puternice, mult mai puternice decat trunchiul din care m-am nascut.
Omul este asemeni unui copac, radacinile sunt talpile, care adera la sol, picioarele si coprul sunt trunchiul, mainile sunt ramurile, capul este coroana.
Astazi voi vorbii despre radacini! Se spune ca radacinile noastre , se alfla acolo unde ne-am nascut, din acele locuri noi ne tragem seva, puterea, forta vitala. deci avem tendinta iar si iar sa ne reantoarce in acele locuri, chiar si pentru o clipa, gustam din fructul amintoirilor, inspiram aerul diminetilor linistite facem o mica plimbare in timp si ne reancarcam bateriile.
Nu stiu nici acum unde imi sunt radacinile, probabil ca in Iasi, caci acolo m-am nascut, acolo am trait clipa fericirii, acolo eram copilul lipsit de griji, acolo am fost protejata si intr-o zi totul s-a inchis s-a rupt, caci bunicii mei au murit, iar etapa cea mai fericita a vietii mele s-a incheiat si am fost aruncata in vartejul vietii, deveneam zi dupa zi cea care sustine, intaia nascuta.
Pe vremea aceia aveam doar 14 ani, varsta de 14 ani, sau cea de 7 sau 21 si asa mai departe, reprezinta un prag, un salt de la o etapa la alta a vietii. Daca stau si privesc retrospectiv , din sapte in sapte ani eu am pierdut cate ceva, cate un barbat din viata mea: mai intai tata, care m-a abandonat, apoi bunicu, care a murit, apoi unchiul meu, de care ma legasem prin fire nevazute, devenind figura masculina, reprezentativa pt mine, caci s-a mutat in alta tara, apoi sotul si voi vedea ce se va intampla la 35 de ani?!
Cand, trei ani mai tarziu ,mi-am pierdut bunica, pe care am iubit-o enorm de mult, si cu care seman.
In noaptea in care a murit, ma aflam departe, mult prea departe de casa, de tara, s-au petrecut lucruri ciudate in acea noapte. Picioarele, care reprezinta radacinile, mi s-au umfalt excesiv, simteam ca nu mai pot merge, ca explodeaza, m-am asezat pe o bordura si m-am descalta, simteam nevoia de contact direct cu pamantul, panantul din care imi trageam seva, deci,radacinile mele incepeau sa se piarda, sa moara si totul a durat pana ce, bunica a trecut dincolo, apoi totul a revenit la normal.
In partea astalalta, bunica, nu a putut pleca pana nu a aflat vesti de la mine, in momentul in care mama, fiica ei i-a spus ca i-am telefonat si ca primul meu gand a fost spre dansa, a inchis ochii si a zambit, redevenind frumoasa, caci suferinta bolii o desfigurase.
Radacinile, au o mare insemnatate in viata noastra, in evolutia noastra, pt ca altfel ne vom simtii ai nimanui, fara origini, fara inceputuri, fara sa stim de unde venim, vom fi niste copii ai nimanui, orfani, chiar daca avem o familie, dezradacinati, chiar dacam fost nascuti, undeva, candva, devenind orfani fara voie.
Cu mult timp in urma cei vechi, adica inaintasii mei, au fost nevoiti sa isi abandoneze pamantul, casele, gospodariile, toata munca lor de o viata, pribegind prin lume si au fost fortati sa uite, sa nege ceea ce sunt. Dezradacinare, abandon si uite asa tema de viata a unui intreg arbore genealogic , abandonul, perpetuat, iar si iar de-a lungul a multor generatii, vieti spulberate si frante, pentru ca nu am inteles de unde venim si incotro ne indreptam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu