Omul nou

Am crezut si cred , sincer in oameni si in capacitatea lor de a se autodepasii, de as depasi conditia de fiinta instictuala.

Probabil, experienat mea de viata, probail ,ca am putut vedea mult mai mult decat in mod normal, dincolo de aparente, probabil, pentru ca ... ar fii foarte multe de spus. nu vreau sa sune ca si cum mi-as inchina un elogiu, sa vrea sa trag doar o concluzie, cu riscul de a fii comsiderata ridicolo, de a fi privita ca pe o persoana cu un nucleu narcisic, foarte bine dezvoltat sau ca pe o fiinta egoista, tot ce se paoate, le accept.

Am citit mult la viata mea, pt ca au fost momente cand , cartea mi-a fost sigura alinare, am experimentat si mai mult si asta pe propria-mi piele exista doua feluri de experiente, cu si fara perdiea. cand iti crezi singur experientele, cand traiesti evenimentele si faptele, unele mai bune, altele mai rele si de ce nu mai dureroase, nu ai dreptul sa invinovatesti pe nimeni, pt ca asa suntem noi , cautam tapi ispasitori. Intotdeauna am pledat si am luptat pt libertatea de a experimenta , de a-ti creea propriile amintiri, propria experienta. Este greu sa inveti din experienta altora si toul se rezuma doar la un nivel pur teoretic.

Am crezut tot timpul in oameni si in capacitatea lor de autodepasire, de autoformare, s-a militat de ani buni in favoarea omului nou. Dar oare cum arata omul nou?

Are un creer supra dimensionat, incat cutia craniana a devenit neancapatiare, puteri telepatice si sta inchis intr-o carapace ce il apara de toata nebunia si toata nimicnicia umana?

Ne intrebam si noi, si eu, oare cum a rata, oare ce inseama?

Am militat pentru creerea omului nou si totusi ne impiedicam de vechile standarde, de vechile mentalitati si de capacitatea de a eticheta.