L-am intalnit la capatul alei de trandafiri, pe cel care mi-a jurat credinta vesnica, urcandu-ma pe un piedestal al iubirilor absolute.
L-am intalnit la inceputul iunui iunie, ce se anunta infierbantat. Miroseam o floare de migdal rosie-sincera sa fiu, nu stiu daca migadalul are flori, iar aceste flori sunt rosii, dar oricum nu are prea amre importanta. Cand am ridicat ochii si l-am privit, m-am pierdut in abisul albastru al ochilor lui.
Avea ochii reci de ghiata , ce te sfredeleau privindu-te, dar cad zambea ghiata se topea si ramanea numai blandete.
De ce te ascunzi? m-a intrebat!
Dar nu ma ascund, doar te priveam, de dupa petalele florilor de liliac.
Am apreciat intotdeauna barbatii, care au avut puterea sa ma iubeasca fara sa ma raneasca, fara sa ma faca sa ma simt ridicola, care au stiut sa faca ca totul sa para firesc, natural.
M-a imbratisat strans, fara cuvinte si am stiut ca ma iubeste si eu l-am iubit, cum nu iubism demult, dar am stiut ca nu e inca pregatit pentru ce avea sa urmeze.
I-am dat drumul de langa mine, cu toate ca as fi putu sa-l leg cu fire nevazute de mine, jurandu-i credinta vesnica.
A plecat, privind cu regret, la florile migdalului, ce incepusera a se scutura, i-am daruit una si l-am rugat sa o pastreze langa inima lui.
Am privit mult timp la umbra care se indeparta, facandu-se tot mai mica in lumina inserari, pana ce a disparut, ascunsa de penumbra
L-am asteptat, un timp, pana ce durerea despartirii s-a stins in sufletul meu, iar el a devenit o amintire draga, cu aroma de flori de migada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu