Cand am inceput sa scriu am facut-o dintr-un impuls disperat de a fi auzita, de a se afla, am facut-o atat pentru mine, cat si pentru cei din jurul meu, a fost si egoism , dar si altruism.
Timp de multi ani am invatat sa ma analizez, sa ma desfac in acele mici bucati, care formeaza puzzelul si sa ma iau separat, constatand, reflectand, ascultandu-ma, reinventandu-ma.
Mult foarte mult timp am fost o pasare, care nu am stiut sa zbor, nu am stiut ce inseamna inaltimea si fericirea zborului. De ce? Pentru ca nu mi s-a dat voie, spnandu-mi se ca e prea riscant si mult prea periculos. Si iata ca intr-o zi mi s-a luat tot ce aveam ,eu mai de pret si in acel moment am inceput sa mor.
Stii oare ce inseamna sa mori? Sa simti cum viata ti se scurge din trup? Eu am simtit cu varf si indesat si din pacate am fost singura in aceasta batalie, as fi avut atata nevoie de aliati, as fi avut atata nevoie de sustinere, as fi avut atata nevoie de dragoste. Si pentru ca nu am avut-o, nu am avut parte de acea influienta exterioara, am transformat nevoia mea de a primi , in capacitatea de a darui.
Si uite asa am invatat sa daruiesc celor din jur, putin cate putin, din ceea ce aveam eu de fapt nevoie, viata mi-a scos in cale oameni care s-au mulat pe nevoile mele, deci coincideau.
Dupa cum afirmam si in anterioarele mele , scrieri, viata are nenumarate moduri de a te invata, de ati transmite anumite lectii , pe care tu trebuie sa le inveti, mai bune sau mai rele, mai dure sau mai usioare.
Pe mine viata m-a invatat, ca, trebuie sa ma bazez doar pe mine, pe fortele mele si sa nu astept nimic de la cei din jur, indiferent daca imi este parinte sau copil, prieten sau dusman; m-a invatat sa merg, inainte si sa nu ma opresc, indiferent de consecinte si m-a invatat sa imi accept singuratatea.
Neacceptandu-ne singuratatea, alergam inebuniti in toate partile, cautand aceea fiinta, care sa ne implineasca, sa ne ofere alinarea si dragostea ei, partenerul perfect, asa cum l-am visat, asa cum ne-am dorit sa fie.
Si eu l-am asteptat timp indelungat, sperand zi de zi, ceas dupa ceas, ca el este cel mult asteptat, am iubit mult, am suferit si mai mult si in final am ajuns sa ma resemnez, acceptandu-mi soarta.
Am canalizat surplusul de energie in alte directii, spre alte obiective, lasandu-ma in voia vietii, incredintandu-mi destinul Creatorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu