Povestea

A fost o data ca nici o data, am fost o data eu si tu! Am fost o data noi! Asa incep toate povestile cu a fost o data ca nici o data, ca de n-ar fi nu s-ar povesti! Inca si acum mai pastrez o sensibilitate aparte fata de povesti, de lumea basmelor si a legendelor.Imaginam din fire nevazute povesti, care prindeau viata, uneori poate chiar prea multa viata. Imaginam o lume mistica cu zane si cu spiridusi , cu duhuri rele si bune.

Imi amintesc, cand fiica mea era mica ii imaginam povesti, care faceam sa para reale, imbracam realitatea intr-o haina mistica, abstracta.

"Hai mama, mai povesteste imi despre zana Clopotel si despre zana trandafirilor si despre zana aceea , care stapanea apele!"

Iar eu incepeam, cu incantatre sa ii istorisesc: "Legenda spune, ca atunci cand se naste un copil, natura, da nastere unei zane, a unui spirit liber, care va insotii copilul pe tot parcursul vietii lui, iar de isi va cunoaste zana, va stii de unde isi trage forta vietii.!

Cand un copil rade, zana incepe sa straluceasca si straluceste asemeni unei stelute, in noapte."

Ce se intampla cu zanele ,mama?

Cand copii cresc si uita sa mai rada, sa rada din suflet, zanele mor, e semn , ca sufletul lor a inbatranit mult prea repede."

Tu nu vei imbatrani, niciodata mama! Pentru ca tu tii povestile vii!

Imi suna inca in urechi, glasul cristalin al fetitei mele.

Poate are dreptate, nu voi imbatrani, niciodata! Cand eram mica , bunicu, ma lua pe genunchii lui si imi povestea si readucea in memoria posteritatii, o lume pe cale de disparitie, o lume, careera menita sa dispara, iar cotidianul, lumescul, punea stapanire pe ea.

E ca atuncea, cand intunericul se intinde si se intinde, cuprinzand ultima zvacnire de lumina.

Am fost certata adesea ca ii imaginez fiicei mele lumi, ireale, lumi in care binele invinge, ca-i imaginez povesti cu final fericit, cu zane si duhuri, deoarece asa ceva nu exista, imi spunea acea voce, era vocea mamei mele, nu m-am putut impaca niciodata cu aceasta idee de a nu crea mister in jurul fiecarui lucru, fiecarei fiinte, eram oarecum foratata sa uit, sa inchid, in mine, tot ceea ce credeam.

Fara imaginatie si putina credinta, ca ar putea fii adevarat, ne indreptam cu pasi siguri spre pierzanie, ne pierdem sufletul, moartea unei fiinte incepe din interior.

Apoi am imaginat povesti cu fianluri triste, real de triste si o buna perioada am mers pe linia asta, pentru ca nu imi puteam imagina cum s-ar putea termina altfel o poveste.

Povestea suntem noi, fiecare om are povestea lui, iar in fiecare moment el o traieste, cu alte cuvinte suntem ceea ce gandim !