Amintiri de iunie

Miroase a iunie, fiecare luna are mirosul ei caracteristic si asemeni unui sugar incep sa cunosc lumea la nivel senzorial.

Incepe sa miroase a flori de tei si samburi de migdal ars in cuptor.

Au trecut 20 de ani si mai bine de cand nu am mai fost pe strada Ciresilor. Acolo pe aceasta strada, care a primt numele de la multimea ciresilor ce strajuiesc aleea de o parte si de cealalta, se afla o casa, nici prea mare dar nici prea mica, nu e lata , dar nici ingusta.

E o casa care apare ca o naluca a unor timpuri demult uitate, amintirea s-a sters cu trecerea anilor, ingropata fiind in cufarul copilariei.

Aici am venit sambata de sambata timp de aproape un an de zile.

Casa cea frumoasa, era asemeni unui foisor de vanatoare, avea un aer boem, ara o casa cu un singur etaj si cu o mansarda.

Intrarea principalaa era prin strafa Ciresilor, dar privelistea dadea in strada de vis a vis in strada ce purta nume de floare, Narciselor.

Mi- placut mereu aceasta floare, are un farmec aparte, e delicata, dar in acelasi timp e si foarte rezistenta, dar sa revin.

In aceasta casa, cu aspect de foisor , unde se uneau cele doua strazi cea a Narciselor si cea a Ciresilor, ma jucam in fiecare dupaamiaza de sambata cu o fetita, mai mica decat mine cu 2-5 ani, pe care o chema Iunia.

O uitasem, drumurile noastre s-au despartit brusc, asa cu se intalnisera.. Ceva a declansat amintirea, sa fie eroina lui Petre Cimoesu, Iunia, tot ce se poate!?

Oricum este o alta fantoma atrecutului meu, pe care trebuie sa o mentionez. De ce? Nu stiu!

Toate la timpul lor.

Stiu ca Iunia avea o mama foarte frumoasa, era o frumusete delicata, o frumusete de frantuzoiaca, o pot sune acum, dupa ce am vazut cum arata frantuzoiacele, avea acea femeie, uite nici numele nu mi-l mai amintesc, o fragilitate si o gingasie, vorba ei emana caldura si intelegere, acceptare.

Am revazut-o ultima data acum 10 ani, ea m-a recunoscut, era imbracata in negru, am aflat ulterior ca ii murise mama si era deosebirt de afectata, era un doliu prelungit. Mi-a impartasit o serie de lucruri, care m-au mirat, practic eram o straina pentru dansa, dar a tinut sa imi spuna.Nu mai tin minte cu exactitae conversatia noastra, eu eram cu carutul cu micuta mea. Dar stiu ca au fost lucruri foarte foarte personale. Era extrem de agitata, am simtit-o ca pe un om care nu isi gaseste locul.

Doamna cea frumoasa, care emana sarm si voie buna, caci aveai impresia ca tot timpul zambeste, era una din acele personalitati dependente, care a depins mereu de prezenta mamei,de prezenta ei, avea nevoie de confirmari si aprecieri de la cei din jur, dar astea le-am aflat mult mai tarziu.Uar acum persoana , de care ai depins atat amar de ani, de existenta ei, depinzand existenta sa, acum ea nu mai este, deci cu alte cuvinte, de ce mai exist si eu?, simtea ca nu mai are nici un sens.

La nici o luna de la intalnirea noastra am aflat cu stupoare ca s-a sinucis aruncandu-se in gol de pe acoperisul spitalului, ziarele vremi au scris ca nu era in toate mintile, dar eu stiam ca era ceva mai profund, o durere sufleteasca, era cauza.

Motivul principal era mama, s-a simtit singura si abandonata, nu mai avea cine sa o sprijine, pe umarul cui plange. La toate aste s-au adaugat si altele si femeia s-a gandit ca nu mai are nici un rost sa mai traiasca.

Stiu ca am fost destul de marcata si totusi am fost bucuroasa ca am facut parte dintre putinele persoane carei i-a vorbit, dupa cate intelesesem s-a inchis in ea si nu a mai vrut sa comunice cu cei din jur.

Ciudat , oare de ce i-am amintit acum de Iunia, de mama ei, de casa de pe colt, casa ce facea legatura dintre strada Ciresilor si cea a Narciselor?!