Capul sau mare, cu botul aproape alb, din cauza batraneti, se odinnea pe coapsa mea. Se spune ca singura parte a corpului unui caine, unde se pot constata semnele imbatraniri, este capul, botul.
Simtrile se diminuiaza, scad treptat, doar amintirea lor mai staruie inca.
"Iti mai aduci aminte prietene cand...".dar Misa, marele labrador negru, inchise ochii pentru cea din urama oara si visa la lupta cu ursul, a carui laba imi lasase o cicatrice ce imi brazda spatele, visa la iarna cea grea, cand cabana noastra a fost atacata de haita de lupi infometati, visa la micul cerb, orfan, ce il aparase de natura dezlantuita.
A doua zi era o zi inchisa, cu cer plumburiu si picuri de ploaie, pasarile isi inchisera si ele cantecele primavaratice, padurea arata ca un tablou stricat, din care culorile se scurg pe chipul unei paiate.
L-am ingropat pe Misa in apropierea paduri, padure pe care atat de mult a iubit-o, umpland-o cu larma latratului sau, speriind de multe ori vantul. Alaturi i-am pus covorasul de catifea verde, iar trupul i l-am acoperit cu ramuri de brad si bolovani, ca nu cumva vre-o alta jivina sa il gaseasca.
Aveam 30 de ai si imi pierdusem cel mai bun prieten. Viata mea nu va mai fii la fel de acu inainte. Durerea era mare, imensa, Misa lasase un gol negru, cumplit de dureros.
Am ridicat ochii pre cer, multumind Domnului pentru prietenenul meu, am multumit pentru anii petrecut impreuna, am spus o rugaciune surta, nu eram foarte priceput la astfel de lucruri.
Eram trist, dar eram multumit, ca ni se daduse ragazul sa ne luam ramas bun, sa ne pregatim de marea trecere, am lasat lacrimile sa curga, amestecandu-se cu picuri de ploaie.
Plansul mi-a facut bine, nu mai plansesem de mult de atunci cand....
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu