"Iata secretul meu. E foarte simplu. Nu vezi bine decat cu inima"-Antoine de Saint Exupery-Oamenii mari pot fi uneori atat de buni, dar si atat de ciudati, gandea cu voce tare Fetita, privind nedumerita si curioasa, micuta vietate asezata pe covorul incarcat de jucari.
Unchiul ii daruise o broasca testoasa.O broasca testoasa adevarata. Se misca prudenta prin multimea papusilor, purtandu-si semeata carapacea fumurie.Era micuta, dar avea fata zbarcita si ochii batrani.
-E inteleapta si stie toate povestile lumii, ii spuse unchiul. Le-a invatat de la soare si de la vanturile, care mangaie si rup nisipurile cantand.
Fetita avea in ochi paduri adanci si umbroase, tanjind dupa caldura luminii si a basmelor.
A stiut ca vor fi prietene
-Vorbeste-mi , a indemnat-o ea cu gingasie.
Si micuta vietate susura bland:
-O, vin din tara in care timpul...Am sa-ti povestesc...Am sa-ti povestesc... Apoi tacu, o privi o vreme cu ochii ciudati si se indeparta incet.
-Saracuta, poate ii este foame. Drumul a fost atat de lung, a soptit Fetita, vazand-o zbuciumandu-se in inchipuirile inchise in covor.
I-a adus un trandafir. Un bob de roua in cuibul unei frunze. Pe urma o margareta. Broasca le-a privit, le-a primit minunata mireasma si a ramas departe de ele.
-Am sa o duc in gradina. Sa-si aleaga singura floarea care ii place.
A legat-o cu un fir rosu de matase, de o tufa tacuta de liliac si a plecat
Cand s-a intors n-a mai gasit-o. A chemat-o . A strigat-o. A cautat-o.A plans. Zidul casei era batran si in dreptul liliacului avea o crapatura. S-a gandit ca poate a intrat acolo. A asteptat pana cand culorile au murit o data cu ziua. N-a revenit.
A trecut vara, a trecut toamna. Cand de-acum era zapada peste tot, si-a spus ca poate sta la adapost si asteapta primavara. Si anotimpurile plecau mereu si ea tot mai spera.
-N-am apucat sa fim prietene si nici macar sa imi spuna o poveste.
In ziua in care s-a gandit ca acolo in adancul zidului, ale pamantului, broasca testoasa poate crescuse si nu mai putea sa se intoarca pe poarta stramta , care duce spre lume, Fetita a deslusit intaia oara glasul ascuns al vantului si al ploii.
Vantul dansa murmurand:
-Asculta-ma!
Ploaia mladie batea usor in fereastra , soptind
-A fost o data demult, tare demult...
De atunci, cand stropi impletesc horbote albastrii si vantul mangaie si indurereaza florile. Fetita aude susurul tainic al basmelor, pe care oamenii mari nu-l inteleg, pentru ca nu au de unde sti ca o broasca testoasa buna si inteleapta nu si-a uitat prietena de pe taramul in care este atata dor de vis si poveste.
Doina Cernica
Frumos!
RăspundețiȘtergerebroasca mea testoasa a fost bunica.
Ea mi-a spus povestile care mi-au incantat copilaria.
Ea a fost cea care a insemnat anii cu fire de par alb pe langa tample.
Ea a fost cea care m-a mangaiat pe par ca sa adorm si sa ma trezesc deja prea mare...
Sunt momente in viata cand ne dorim sa devenim oameni mari, pentru a putea scapa de toata cicaleala celor din jur. Imi amintesc de o chestie, pecare o spunea mi se pare ca Horatiu Malaiele intr-un monolog al sau: "Pana la 3 ani am crezut ca ma cheama Nu pune mana! si Nu e voie!"
RăspundețiȘtergereVrem sa crestem mari pt a putea face lucruri pe care numai adulti lepot face; ironia soartei este ca ajungem adulti si asa ramanem pt tot restul vietii. Ok, mai imbatranim la un moment dat, dar asta e mai incolo.
Nu stim ce pierdem, cand suntem copii.
Cu totii avem o broasca testoasa, care ne vegheaza de undeva de acolo din adancul pamantului, fiindu-ne ghid de-a lungul vietii noastre.
Ajungem mult prea tarziu sa pretuim ceea ce am avut.