Dependenta

Este luni, luni dimineata, ora 6 si 6 minute, doar o ora ma desparte de o noua zi de munca, am emotii, nu am mai vazut Falticeniul de aproximativ o saptamana, am fost bolnava si acum sunt, dar ceva mai bine, stiu ca lumea s-a oprit pentru un moment, cand a constatat ca lipsesc, nestiind ce sa faca, telefoanele au sunat, dar in final au reusit sa duca totul la bun sfarsit fara mine. Stiu sunt un factor important al lumii mele, sunt importanta in viata oamenilor de langa mine, uneori chiar devenind dependenti de mine, dependenti de aprobarea sau dezaprobarea mea. Inca nu sufar de grandomanie , se intampla in viata turor, apare uneori acest sentiment, nu e ceva rau, numai ca trebuie constientizat si gestionat. E o nevoie, a noastra ca indivizi. Cand am constatat aceasta stare de dependenta mai mult sau mai putin constienta, am inceput sa-i invat cum sa traiasca fara mine, nu musai eu ca persoana fizica, ci intr-un sens mai larg, esista o tendinta naturala si fireasca de a ne agata de cei de langa noi si fara care simtim ca nu ne vom putea descurca-uneori lucruri, alteori oameni, depinde de caz.

La inceput mi-a fost bine, simtindu-ma importanta, pentru ca sunt cautata, ca deciziile nu se pot lua fara mine, ca toate problemele isi gasesc la mine rezolvarea si aveam clar acel sentiment, ca lumea nu se poate invartii fara mine.

Apoi am simtit nevoia de intimitate, de spatiul meu si timpul meu, atunci am constatat ca sunt un teren deschis, unde toata lumea intra cand vrea, cum vrea, sta cat vrea, iar eu nu ma mai regaseam, nu existau granite.

Boala a venit ca un semn, ca o salvare din ritmul nebun pe care mi-l imprimasem, nu ma puteam opri, simtindu-ma vinovata ca nu fac aia si cealalta, ca nu incercam sa-i multumesc pe toti, ca oricum , tot va exista ceva, care sa nu le convina, asa ca uitand de mine, de sufletul meu, de trupul meu, eouizandu-ma la maxim si ingrijindu-ma mereu de altii, m-am neglijat, mi-au slabit fortele cu fiece zi, sistemul imunitar si el era la pamant si uite ca intr-o zi mi-am simtit capul greu ca un bolova, nu mai puteam deschide ochii, vocea era abea perceptibila. Fiecare miscare imi provoca durere, fiecare rasuflare era un chin.

De foarte multe ori boala apare ca un semnal de alarma si uneori e o binecuvantare, te trage de maneca spunandu-ti STOP , mai incet, nu vezi ca ai obosit!

Si uite asa mi s-a intamplat si mie, nu m-am odihnit, nici nu m-am facut bine pe deplin,numai ca am facut o pauza din toata nebunia, dragului meu Faltibceni.

Am constatat in anul ce a trecut, ca Fallticeniul e un oras linistit, cu o faleza lunga, unde seara de seara se plimba pensionarii, cu ronduri cu panselute, bine ingrijite, cu strazi curate, cu spatii verzi, cu oameni calmi, dar totul nu e decat o aparenta, o apaenta-nselatoare, caci substratul e mult mai brofund, e un substrat bolnav, putred, mucegait, e mult venin si multa ura, multa durere si intristare, mult prea multe secrete nespuse si vorbe nerostite.

Imi este drag Falticeniul, imi sunt dragi copiii, imi este draga Casa de copiii, vin cu drag, incercand sa imi fac datoria cat mai bine, numai ca dincolo de acesta dragoste si dedicare voluntara, m-am confruntat destul de tare cu neflexibilitatea oanenilor, incapacitatea de a intelege, de a largi orizontul, dar aceastaeste o alta poveste sau o alta fila a romanului vietii mele.

Lumea a stat in loc ,buimacita si nu stia ce sa faca, cu toate ca reusisem sa-i invat pe toti acesti de langa mine, cum si ce sa faca in momentul in care eu nu as fi. De nenumarate ori le-am spus: "Eu astazi sunt langa voi, si as vrea sa profitati de acest lucru, sa invatam si eu si voi, unii de la altii, cum sa ne descurcam in perioade grele, hai sa vedem ce vrea aceasta lume de la noi, pentru ca cerintele societatii sunt total diferite de cerintele voastre, de asteptarile voastre individuale "

Telefoanele au inceput sa curga, mesaje, dar din pacate eram foarte slabita si imi era greu sa si vorbesc, imi era greu sa scriu, le-am comunicatacest lucru si indisponibilitatea mea bine justifcata, si am vazut ca pentu o perioada lumea s-a invartit si fara mine, oamenii s-au descurcat si fara prezenta mea, poate au folosit ce au invatat pe parcurs.

Este placut sa faci parte dintr-o comunitate, sa fii important si sa ai un cuvant decisiv de spus, este imbatator, sentimentul ca cei din jur sunt dependenti de tine, de vorbele tale de o privire aprobatoare sau dezaprobatoare, am trait intens sentimentul puterii, am stiut ca am aceasta putere, dar nu am vrut sa abuzez de ea, era un joc, era o provocare. In timp am gestionat aceasta putere pe care o aveam , aceasta putere cu care am fost investita si am constatat, intr-un final, ca nu o vreau.