Lacrima lui Dumnezeu

Soarele, isi revarsa binevoitor lumina aspra pamantului, inca adormit, linistit acum de furai calduri. Au fost cateva zile toride, fara pic de nor pe cer, fara nici umbra de adiere in nemiscarea frunzelor. Caldaramul incins sfaraia sub pasi, calatorilor.

Orasul ardea, mocnit in scancetul copiilor, care adormisera nemangaiati la sanul mamelor , ce nu mai aveau putere sa ii aline.
Cuvantul de ordine este arsita, atat la propriu cat si la figurat

Uscaciunea pamantului, aducea note de ingrijorare in ochii batranilor, care inca mai erau legat de pamant, Blestemul Pamantului,are sa fie seceta si nimic nu are sa se mai faca pe campuri si vom muri de foame.

De foame nu vom muri! Nu ne lasa altii sa murim, poate doar de ciuda , sa murim putin, caci trebuie sa ingrosam linia de productie , dand cale libera exporturilor.

Clopotele bisercilor suna a jale, nici ele nu mai au putere, parca si metalul greu, resimte caldura, arsita dogoritoare.

In bisericile , racoroase preotii, imbracati in odajdii grele, fac slujbe pentru ploae, dar ploaia se lasa mult asteptata.

Parca un colt de cer se intuneca , luamnd forma unui nor, vizibil, cativa stropi de ploaie cad pe pamantul insetat.

E seceta! incep a se tangui babele pe la porti. Vai maica! S-a abaut urgia asupra noastra, o sa murim ca mustele, secerate.

Caldura mare! Trupurile incinse ale a doi tineri, se profileaza sub tesatura de paianjan a voalului ce acopera patul, in tendinata , normala si fireasca sa ii apere de insectele avide dupa sangele dulce si cald.

Pericol de infectie! Nici nu mai au puterea sa se iubeasca, sa faca amor in noptile de inceput de iunie, arita se intinde ca o plaga, cuprizand spiritul, molesindul, adorminul.

In toata aceasta mare de moleseala, ceva mai este viu, carcimile, bodegile, unde betivii si cei care nu mai au ce cere de la viata s-au refugiat inecandu-si amarul in pahare si halbe, un zumzet intens, razbate prin usile de panza , ce vor sa mascheaza intrarea in carciumi. Un fum gros si inecacios, te pocneste in fata inca de la primii pasi facuti in interior.

Mirosul acru al transpiratiei, mi se imbiba instantaneu in haine, dar pe ei nu ii deranjeaza acest lucru. Si de ce i-ar deranja? Sunt acolo in lumea lor, isi traiesc viata mizera, inecandu-se in alcool, macar ei au gasit o modalitate sa scape de seceta!

Sunt veseli, betivii si nu au nici o grija , ca afara e arsita, ca maine s-ar putea sa nu mai vie, sau mai bine spus ca ei nu vor mai prinde ziua de maine. Caci este bine cunoscut efectul letal al acolului in combinatie cu caldura.

Uneori ma intreb:Oare cum pot sa bea atata? Nu le este rau? probabil voi primi raspunsul cu alta ocazie.

Ies , stropi mari de ploaie cad din inaltul cerului, unul dupa altul,perdeaua se indeseste cu fiecare pas facut si in curand ajung sa stau, in mijlocul drumului, cu hainele lipite de corp, picuri mari mi se preling din par si caut din priviri un loc unde sa ma refugiez pana se va ostoii putin ploaia, ploaia atat de asteptata, atat de dorita.

M-am trezit in zori unei diminetai limpezi, soarele stralucia cu generozitate, pamantul inca dormea, adapat cu generozitate cu puritatea Lacrimilor lui Dumnezeu.