Aceste randuri le voi dedica, bunei mele prietene Oana, care mi-a fost sprijin in vremuri de furtuma, sfatuitor in timpuri incetosate, umar pe care sa plang in vremuri de durere si camarad in timp de pace.
Oarescum, am ramas fara tinta, nu ma mai framanta nimic, nu mai sunt suparata pe nimeni, nici chiar pe mine, sunt un om care am reusit sa pun pace in cuget si in simtire si totusi....ceva lipseste, nu imi dau seama ce?
Am fost mult prea mult zbuciumata, aleragand din zori in asfintit, incercand sa fiu si mama si femeie si bun profesionist, cu greu mi-am mentinut putinele relatii de prietenie, hai sa le spun sociale, acum am luat o pauza din toata aceasta agitatie centrandu-ma mai mult pe mine si poate ca nu eram invatata.
Am fost invatata sau mai bine spus m-am autoeducat, ca in fiecare moment sa fac ceva si sa nu imi las mintea sa zboare aiurea
Stau si ma uit la pagina alba, cu greu imi gasesc cuvintele, cred ca am epuizat toate subiectele de interes. as vrea sa scriu si nu pot, iar daca as scrie, as face numai ca sa umplu spatiul, nu ar avea substanta.
Cred ca am sa urmez sfatul bunei mele prietene, Oana, am sa iau o carte buna si o cana de ciocolata ferbinte si am sa ma asez confortabil in fotoliu si am sa citesc, nu prea sunt obisnuita sa am doar timp pt mine si niste ore bune, doar pt mine. De foarte multe ori fur timp pt mine, in general dimineata, cu minteea limpede si clara, ma asez frumos in fata compiuterului si incep sa apas pe taste, formand cuvinte, propozitii, apoi un text, cu un substrat, cand totul se finalizeaza cu bine, dau si un titlu, atasez si o poza sugestiva si astfel se incheie timpul , care-l aloc doar pt mine, apoi incepe ziua de munca si fug si alerg in toate partile,tarziu in umbra inserarii, ajung cu greu acasa, intinzandu-mi trupul obosit si asta e zi de zi si ceas de cias, o rutina , o nesfarsirta rutina.
Oare ce se va intampla cu mine, cu noi, aceasta problema a fugii zilnice, a rutinei zilnice, este o problema generala si nu mai stim sa facem si alceva pentru a ne relaxa, crispati si timorati, ne sculam din asternuturi, in zori de zi, crispati si obositi, ne intindem in asternuturi, in miez de noapte. Si uite asa ne trece viata! Orcum viata trece, cu si fara vrerea noastra si nu am sa vorbesc acum de asta.
Am inceput sa pictez si am pictat flori mari si rosii, florile pasiuni, trandafiri, alaturi de cei rosii am pictat trandafiri galbeni, as putea spune ca galbenul inseamna gelozie, ci insemna soare, lumina, bucurie.
Azi am pictat flori, maine voi picta fluturi, acum cand scriu aceste randuri in minte imi vine o imagine din filmul "in mintea Ericai", cand doctorul Tom, ii arata cabinetul ei, care era alb, asemeni unei panze, ea trebuia doar sa isi imagineze, cum ar vrea sa fie acel spatiu, cu alte cuvinte suntem ceea ce gandim, ceea ce ne dorim, numai ca exista un impediment, noi , noi care nu ne dam voie sa fim cum vrem si cum simtim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu