Sindrom aniversar

Mi-e foame, mi-e somn , mi-e dor!

Sincer nu stiu de ce mi-am inceput scrierea cu aceste trei cereri sau cum sa le numim , cele trei nevoi de baza, ce fac parte din celebra piramida a lui Maslow.

Este 24.06.2011, Sanzaienele, mare sarbatoare, este chiar si hram la Suceava, dar nu despre asta vreau sa vorbesc.

Astazi am fii implinit 11 ani de casnicie, daca lucrurile ar fi mers bine, dar dupa cum am putut observa , treaba nu a fost tocmai OK, vorba frantuzului. Lucrurile nu au fost OK si uite ca implinesc 5 ani d la divort, cu doua zile inainte, coincidenta ar fi fost mult prea mare.

In fiecare an , pe 24.iunie, sarbatoream, sarbatoream singura, atatea ani de la divorti si atatia ani de la casatorie, pare destul de hilar ceea ce povestesc, dar exista intotdeauna un sindrom aniversar, care apare cu precadere la persoanele care nu au ramas singure de buna voie.

Nici eu nu am ramas singura de buna voie, cu toate ca eu am intentat actiunea de divort, eu am spus stop, nu am acceptat sfarsitul si ca urmare a faptului ca nu l-am acceptat, l-am retrait iar si iar.

Trezindu-ma in zorii acestei zile de 24 iunie, am privit cerul si mi-am spus , acum 11 ani m-am casatorit.

Cautam cu disperare urma suferintei, dar ea nu aparea, m-am intrebat, oarecum prosteste Gata a trecut?

Au trecut anii, au disparut amintirile, , rana s-a vindecat! Uimita parca de aceasta vindecare, recunosc a fost o convalescenta destul de lunga 5 ani, ani ce au trecut destul de repedr, zi dupa zi, ceas dupa ceas.

Nu imi venea sa cred, ca ma vindecasem, ca am din nou sufletul intreg, ca pot sa o iau de la capat sau sa continui pe drumul pe care am apucat-o, numai ca acum sunt o femeie intreaga sufleteste.

Am avut un moment de ezitare, parandu-mi rau de disparitai suferintei, acum nu mai aveam de ce sa ma agat, nu mai aveam pentru ce sa sufar.

In timp ce scriam aceste randuri, mintea mea procesa o idee pe care trebuie sa o astern pe hartie, poate ca ceea ce transmit, e povestea mea, e descrierea experientei mele proprii si personale, numai ca in trecerea anilor am observat ca aceasta este povestea a mii de femei si barbati , deopotriva.

In general ne concetarm asupra suferintei femeilor, pentru ca suferinta lor e zgomotoasa, uneori senzationala, femeia, conform modelului social este cea care este victima.

Asa m-am considerat si eu, ami la rand, o victima a imprejurarilor, dar cand ma-m desprins de aceasta postura de victima mi-am dat seama ca de fapt eu fusesem agresorul. Atunci cu ciuda am putut vedea suferinta tacuta a barbatului pe care amar de ani l-am iubit.

Este 24 iunie, ziua de Sanzaiene.