Retrospective

In aceasta luna , iunie, mi-am propus sa scriu, sa scriu in fiecare zi cate un gand, in primul rand pentru mine si in al doilea rand pentru voi cei care cititi aceste randuri, recunosc am ramas cam in urma si asta ma face sa am un sentiment usor disconfortant,de ce?
In nebuniala si tumultul zilei, uneori ma pierd,disipandu-ma in mii si mii de directii, rezonand cu mii si mii de problleme, dar nu este un reprossau , este un lucru bun, pentru ca reusesc sa rezonez cu oamenii cu crae lucrez. Consider aceasta pierdere, detasare de tine, de problemele tale, de nucleul tau dureros sau mai putin dureros si capacitatea de a fii acolo pentru oamenii care intradevar au nevoie de tine.
Aceast lucru ar trebui sa fie un privilegiu, pt ca e tot ceea ce ti-ai dorit, tot ceea ce ai visat, e drumul pe care ti l-ai ales.
Ok, as putea vorbii la nesfarsit despre acet subiect, care din punct de vedere psihologic am putea sa-l identificam cu prezenta, abliatea psihologului de as insotii clientul, de a manifesta disponibilitate, in mod real pentru acesta.
Dar nu despre asta e voba, era vorba despre scris, despre faptul ca ma incearca un sentiment disconfortant, cand nu reusesc sa scriu. M-am intrebat, cum obisnuiesc adesea sa o fac, De ce?
Pt ca in momentul in care ma asez in fata compiuterului, cu tastatura in fata si incep sa scris, uit de tot si ma concentrez doar asupra mea, asupra momentelor mai dificile, asupra momentelor traumatizante, asupra a ceea ce traiesc, cand ma simt neputincioasa, asupra frustrarilor, pentru ca dincolo deimaginea de psiholog, sta OMUL
Si scriu si iar scriu, scrisul este supapa mea , am vrut sa spun de rezerva, dar m-am razgandit, este unica mea modalitate de a face fata.
Cand scriu inteleg, integrez, accept, cand scriu, reusesc sa vad dincolo de aspectul imediat si inselator al oamenilor si evenimentelor.
Imi place sa scriu, chiar daca timpul, uneori nu imi permite, cand scriu, devin femeie, devin omul vulnerabil cu dorinte, visatoarea, care construieste imagini, cand scriu devin arhitectul propriului suflet.
Este dificil sa fii psiholog, dar nimeni nu s-a intrebat de ce, eu am constatat pe propri-mi piele,pentru ca dincolo de aspectul iluzoriu al psihologului, care in viziunea multora el este cel care salveaza, psihologul este un arhitect de sufletesi este destul de abrupt sa lucrez cu sufletul omului, cu ceeva ce nu vezi, ci doar simti.
Nu spun asta, pt a arata cat de importamta sunt sau cat de multe fac,ci am adus aceasta completare pt ca a existat in permanenta o disputa acerba intre psiholog, medic, psihiatru, preot, o disputa care si ce face, care este mai important sau neimportant , recunosc este o lupta pentru supravietuire, teoretic fiecare ar trebui sa fie cu patratica lui. Dar sunt momente , cand se depaseste aceasta granita