Final de drum

Insomniile au dispsrut, numai ca trupul meu este din ce in ce mai slabit, iar boala s-a instalat ca la ea acasa, gasind un teren propice pt as dezvolta germenii, dar confotam pregatirii mele profesionale, multumesc bolii.

Doamne!ar spune unii, cine Dumnezeu se bucura ca e bolnav, altii ar spune ca am inrebunit, eu as spune ca si una si cealalta varianta sunt corecte, toti privim viata printr-o prisma diferita, asa ca conform acestei prisme, realitatea este subiectiva fiecarei persoane.


Boala este simptomul , este ceea ce iese in afara, atentionandu-te, in cazul meu de oboseala si ca ar fi mai bine sa incetinesc ritmul, de a face fata fiecarei zile, impartindu-ma si disipindu-ma in mii de farame de umanitate, adevarul e ca sunt foarte obosita, dar consider ca a meritat oboseala, pentri ca rezultatele au aparut unul dupa altul.


Tin minte, cand pentru prima data am facut un efort de imaginatie, era un test, rezultatul a iesit in ceea ce privesc realizarile, florile rosii ale pasiuni.


Asa si este, ceea ce am facu am facut cu pasune si daruire, am pus cate un strop din fiinta mea in fiecare lucru facut, in fiecare om intalnit.


"Sadeste in in mima fiecarui un cuvinte bune si frumoase, uda-le cu un gand bun si un zambet si ai sa vezi ce minune are sa iasa"
Pauza, nu mai stiu despre ce sa scriu, mi-am dorit sa devin un scriiltor adevarat, dar am constat ca nu voi putea, pentru ca nu pot inventa, nu pot inventa scenarii dincolo de prezentul, de trecutul uitat, de viitorul incert, cand am scris, am scris despre oameni reali si nu am reusit sa inventez caractere, a inventa, a imagina, a vedea cu ochii mintii este o trasatura specifica celor care scriu.
Astazi la final de drum imi constietizez limitele, dorindu-mi cu disperare sa ma contopesc cu aceasta lume a imaginarului, cu cea a fantasticului, cu o lume buna , frumoasa, asa cum mi-am imaginat-o eu, numai ca nu a fost asa cum mi-am dorirt.
Dincolo de aparenta imaginarului , sta viata reala pe care am inceput sa o traiesc cu bucuria unui nou inceput.
Mi s-a spus mereu ca sunt un om cu capul in nori, asta ce ar insemna, ca sunt o aeriana, care viseaza cai verzi pe peret.
Da! sust cu capul in nori, dar cu picioarele foarte bine infipte in pamant, visez, am idealuri marete, am visat castele de nisip, pe care le-am construit din piatra de rau, punand pasiune, daruire si un strop de iubire.
Ma aflu la final de drum si cred ca ma voi oprii pt a mai sorbi un strop din apa vietii, pt a-mi reface fortele, pt a asculta doina unui suflet si apoi spre alte si nestiut provocari nestiute si nemai vazute