Intalnire cu moartea

Am inceput sa lucrez din ce in ce mai mult cu moartea, cu pierderea, cu disperarea.

Cam morbid. Dar este atat de incitant sa te joci cu moartea, sa readuci fantomele trecutului uitat.

Moartea, face parte din acele inchisori invizibile, descrise de un prof de-al meu , in cartea cu acelasi nume.

Mi-a placut moartea, moartea e singuara realitate, singura certitudine a omului.

M-am jucat cu acest concept, readucand fantomele trecutului in prezent, resemnificandu-le, constientizandu-le, atat eu cat si clientii mei, numai ca...

Intr-una din zile, am fost martora unui aparitii, nu as putea sa o numesc posedare, ci doar ca una din aceste fantome, a venit, vizitandu-ma pe mine si clienta mea.

Daca a vazut cineva cum o fantoma vine sa isi ceara dreptul la viata , sa ridice mana.

Eu am vazut, iar experienta a fost cutremuratoare.

Ce poato face un terapeut in astfel de momente? Eu m-am speriat ingrozitor, era prima data cand mi se intampla acest lucru, dar am avut prezenta de spirit si mi-am prins clienta de mana, caci o simteam cum pleaca, cu moare, rostindu-i clar si raspicat "Sunt aici!" "Sunt cu tine si nu te voi lasa sa pleci!", unii mai experimentati ca mine ar spune ca nu am procedat bine, ca ar fi trebuit sa aflu mai multe despre acea fantoma, despre acea entitate, care ne-a vizitat in fapt de seara.

Sunt momente, in practica terapeutica, cand nu trebuie sa aplici nici o tehnica ci doar trebuie sa fii acolo, impreuna cu omul, sa nu il lasi singur. Si asta am si facut, am fost langa clienta mea, care parea in acel moment scindata intre doua lumi, dar nu am lasat-o.

A fost lupta ei pentru viata, dar o lupta se duce mult mai usor cand sii ca nu esti singur.

Ar trebuii sa ma simt super, sa sar intr-un piciora de bucurie, ca vezi ce lucru insemnat am facu, imbracand haina salvatorului.

Dincolo de aceasta aparenta salvatoare, dincolo de individul , care se umfla in pene si isi desfasoara coada ca un paun, batandu-se cu pumnul in piept, ca vezi ca am facut si am dres, dincolo de toate astea, e necunoscutul.

Au fost momente cand si eu calcam peste granita fragila, ne mai stiind unde se termina omul si unde incepe psihologul, terapeutul -salvatorul.

Dincolo de toate astea, de aceasta aparenta, am constientizat greutatea de a "trage" omul din ghiarele mortii, greutatea de a nu lasa fantoma trecutului sa bantuie.

Toti ne confruntam cu teama de moarte!

Am vazut umbra ei in ochii copilor cu care lucrez, umbra ei vizibila in privirile inexpresive ale oamenilor intamplatori.

Moartea e un concept abstract, un concept , care daca auzi vorbindu-se de el, incep sa iti faci cruci si a scuipa in san si a spune Doamne fereste. Vorbind de moarte, despre fricile si temerele legate de ea gandesti ca vei atrage raul asupra ta, dar nu e asa, moartea e o inchisoar invizibila, in care ne inchidem, sperand ca vom fii supravietuitori.